fbpx

APIA verifica terenurile agricole

agriculturaA început activitatea de control pe teren a cererilor unice de plată pe suprafaţă 2013.

 

09 Iulie 2013

15:42

Conform eşantionului stabilit pentru acest an, vor fi verificate 191 de exploataţii prin control clasic pe teren şi 1.802 exploataţii prin teledetecţie.

Scopul controalelor pe teren este acela de a verifica datele declarate de către fermier în cererea de plată precum şi de a verifica respectarea condiţiilor de eligibilitate, pe baza examinării situaţiei efective de pe teren şi, în consecinţă, de a asigura o plată adecvată a fondurilor alocate pentru plăţile pe suprafaţă.

Obiectivele controlului pe teren sunt acelea de a determina:

  • limitele şi suprafaţa parcelelor agricole
  • respectarea conditiilor de ecoconditionalitate, pe suprafaţa întregii ferme
  • speciile plantelor cultivate pe parcela agricolă declarată  în solicitarea de sprijin sau tipul categoriei de folosinţă a terenului
  • respectarea cerinţelor specifice pachetelor de agro-mediu, pentru parcela  solicitată

Doresc să atenţionez fermierii care au depus cereri unice de plată, având în vedere că în perioada imediat următoare vor avea loc controale prin teledetecţie şi controale clasice pe teren, să-şi îndeplinească angajamentele asumate, inclusiv cele cu privire la respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu. Nerespectarea de către agricultori a normelor de ecocondiţionalitate poate conduce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată la una sau mai multe scheme de sprijin, pentru unul sau mai mulţi ani.

De asemenea, îi sfătuiesc pe fermierii care vor fi verificaţi să dea curs solicitărilor funcţionarilor APIA de a se prezenta la terenul verificat deoarece este necesară  prezenţa fermierului atunci când acesta a fost selectat pentru controlul măsurii de agromediu si de asemenea pentru controlul cerintelor de ecoconditionalitate din domeniul cerinţelor legale în materie de gestionare, adică a SMR-urilor.

Un alt lucru important care trebuie avut în vedere de solicitanţii plăţilor în cadrul Măsurii 214. Plăţi de agromediu este acel că trebuie să ţină o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu (Caietul de agro-mediu) pe o perioadă de 5 ani începând de la data la care a semnat angajamentul cu APIA. Toate înscrisurile trebuie actualizate ori de câte ori se realizează activităţi legate de angajamentul de agromediu asumat. Fermierul trebuie să păstreze acest caiet cu înregistrările făcute, pe toată perioada angajamentului, pentru toate campaniile începând cu anul în care s-a semnat angajamentul şi 3 ani după încheierea acestuia. In cazul unui control din partea A.P.I.A. dar şi a altor organisme de control abilitate fermierul trebuie să prezinte acest caiet. Conform Ordinului M.A.D.R. nr. 275/2011, lipsa Caietului de agro-mediu (pe anul în curs şi anii precedenţi), dar şi necompletarea sau prezentarea incompletă a acestuia, atrage după sine sancţionarea fermierului, sancţionare care poate ajunge până la excluderea de la plată pe pachet/măsură şi în plus returnarea tuturor sumelor primite în anii anteriori.

transmite Florian Pavel, director executiv APIA Bihor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *