fbpx

Asociația Italiani in Bihor își inaugurează sediul din Cetatea Oradea

Cultura și civilizația italiană, în Cetate!

 

26 Noiembrie 2019

13:30

 

Comunitatea italiană din Bihor urmează să-și inaugureze asociația Italiani in Bihor printr-un eveniment deosebit! Astfel, Joi, 28 Noiembrie, începând cu ora 17:00, suntem invitați la deschiderea punctului de lucru, ce se dorește a fi un hub cultural italian, în Cetatea Oradea.

Cu această ocazie va fi lansat volumul „Nemăsurata ispită a puterii. Gheorghe Martinuzzi. Adevăratul rege al Transilvaniei în secolul al XVI-lea” (Editura Ratio et Revelatio 2019), în prezența autorilor prof. Adriano Papo și Gizella Nemeth Papo din Triest. De asemenea, studenții Departamentului de Muzică din cadrul Facultății de Arte a Universității din Oradea vor oferi un moment muzical, iar pe mese ne vor aștepta bunătăți italiene.

Vor participa, în calitate de invitați de onoare, E. S. Consulul Onorific al Republicii Italiene la Arad și Oradea – Roberto Sperandio, E. S. Consulul Onorific al Republicii Italiene la Timișoara – Niccolo’ Maso, E. S. Consulul Onorific al Republicii Slovace la Oradea – Miroslav Labloncsik, precum și reprezentanți ai administrației locale și județene și ai episcopiilor.

Programul detaliat este:

  • ora 17:00 – Sala de conferințe, Corp E, etaj 1.
    – Discurs de deschidere susținut de Președintele fondator al Asociației „Italiani in Bihor”, dl. Antonio Sargenti, prezentarea membrilor fondatori și a primului Consiliu Director al asociației.
    – Intonarea imnurilor naționale ale României și Italiei de către studenții Departamentului de Muzică din cadrul Facultății de Arte a Universității din Oradea;
    – Salutul E.S. Consulul Onorific al Italiei la Arad și Oradea, dl. Roberto Sperandio;
    – Salutul oficialităților și al oaspeților de onoare;
    – Lansare de carte: Nemăsurata ispită a puterii. Gheorghe Martinuzzi. Adevăratul rege al Transilvaniei în secolul al XVI-lea (Editura Ratio et Revelatio 2019), în prezența autorilor Prof. Adriano Papo și Gizella Nemeth Papo;
  • 18:30 – Punctul de lucru al Asociației Italiani in Bihor, Corp E, parter.
    – Moment muzical oferit de studenții Departamentului de Muzică din cadrul Facultății de Arte a Universității din Oradea. Coordonator eveniment: Conf. univ.dr. Anca Oana Spătar, Lect.univ.dr. Ariadna Zenaida Mircescu

Intrarea la eveniment va fi liberă.