fbpx

Astăzi, ultima zi a Turului Ciclist al Bihorului 2016! VIDEO

turul bihorului cicliștiPiața Unirii vă așteaptă și pe voi! 

 

22 Mai 2016

09:05

Vineri, în jurul amiezei, în Piața Unirii din Oradea s-a dat startul etapei I din Turul Ciclist al Bihorului.

Deși inițial startul fusese programat pentru ora 13:00, rutierii au pornit pe traseu mult mai repede deoarece organizatorii au decis să modifice timpul de start cu aproximativ 1 oră și 15 minute.

Ca în oricare alt tur ciclist, concurenții, care se deplasau pe traseul Oradea – Beiuș – Padiș, au încercat să formeze o evadare, care la kilometrul 78 avea în componență 3 rutieri și anume: Daniel Crista, Giorgio Bocchiola, Bruno Maltar – cu un avans de 1 minut 22 secunde față de urmăritori.

Pe traseu au fost plasate și 2 sprinturi. Primul fiind în localitatea Tinca și câștigat de Mattia de Marchi (ASD Cycling Team Friuli), iar al 2 lea, aflat în Sudrigiu, a fost câștigat de Giorgio Bocchiola (D`amico Bottecchia), urmat de Daniel Crista (Tușnad Cycling Team) și Bruno Maltar (Radenska Ljubljana).

În cele din urmă, sportivii aflați în evadare au fost prinși, iar câștigător al etapei de vineri a fost columbianul Bernal Egan (Androni Giocattoli-Sidermec), urmat de compatriotul său, Rodolfo Torres (Androni Giocattoli-Sidermec), și italianul Matteo Fabbro (ASD Cycling Team Friuli).

Campionul național al României, Serghei Tvetcov (Androni Giocattoli-Sidermec), a sosit al 7 lea, în timp ce germanul Florian Bissinger (WSA-Greenlife), purtătorul tricoului galben, a terminat pe poziția a 8 a.

Sâmbătă, în etapa a doua, startul s-a dat la ora 12:45, cicliștii parcurgând traseul traseul – Oradea – Aleșd – Nușfalău – Marghita – Săcuieni – Oradea.

Pe traseul etapei au fost 2 cățărări, una de categoria B și una de categoria A, în urma cărora s-au acordat puncte care sunt importante pentru tricoul de cel mai bun cățărător al Turului Ciclist al Bihorului.

Cel de categoria B a fost câștigat de Nika Iltjan (D’Amico Bottecchia), iar cel de categoria A a fost adjucat de către Rok Korosec (Radenska-Ljubljana).

Podiumul  etapei de sâmbătă a fost următorul:

  1. Marco Benfatto (Androni Giocattoli-Sidermec)
  2. Kulvk Andriy (Kolss-BDC Team)
  3. Michele  Viola (Meridiana Kamen Team)

Organizatorii au anunțat că startul în etapa a treia, și totodată ultima din anul acesta din Turul Ciclist al Bihorului, este programat pentru duminica aceasta, 22 Mai 2016, ora 12:45.

Traseul parcurs va fi următorul: Oradea – Săcuieni – Marghita – Pădurea Neagră – Aleșd – Alparea – Oradea.

În cursa de azi, purtătorul tricoului galben rămâne columbianul Bernal Egan (Androni Giocattoli-Sidermec). Purtătorul tricoului verde va fi Rok Korosec (Radenska-Ljubljana). Tricoul alb va fi purtat de către Marco Benfatto (Androni Giocattoli-Sidermec).

În clasamentul general, în primii 6 se află 4 cicliști ai echipei lui Gianni Savio (Androni Giocattoli-Sidermec).

Cel mai bine plasat român este Serghei Tvetcov (Androni Giocattoli-Sidermec) pe poziția a 5 a, la general.

Orădenilor, duminica aceasta vă așteptăm în Piața Unirii, unde va avea loc startul etapei (12:45) și, totodată, festivitatea de premiere și închidere a Turului Ciclist al Bihorului (aproximativ 17:10)!

Dacă aveți acasă un steag al favoriților voștri, sau în culorile regiunii unde se dispută concursul, în cazul de față Oradea – Bihor, haideți cu el în Piața Unirii !

Mai jos aveți câteva fotografii dar și un video cu startul Turului Ciclist al Bihorului de sâmbătă!

 

Ionuț Geangoș

20160521_121957

20160521_123913

20160521_123913

20160521_124005

20160521_124405

20160521_124412

20160521_124427

20160521_124429

No Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *