fbpx

Avem cu ce ne mândri: cu deschiderea Școlii Internaționale Oradea

Scoala InternationalaOferta de învățământ privat din Oradea se diversifică!

 

01 Iulie 2017

14:39

Oferta de învățământ privat din orașul nostru se îmbogățește cu o nouă instituție: Școala Internațională pentru copii de nivel preșcolar (copii de 3 – 4 ani) și primar (5 – 6 ani). Porțile școlii se vor deschide oficial în data de 11 Septembrie 2017.

Instituția va fi organizată după modelul britanic, copiii înscriși la Școala Internațională având ocazia inițierii în tainele învățăturii sub coordonarea unui profesor vorbitor nativ de limba engleză cu 15 ani de experiență în sistemul de învățământ britanic. De asemenea, activitatea grădiniței va fi coordonată tot de către un profesor din Anglia.

Școala Internațională își va desfășura activitatea pe strada Armatei Române, numărul 1F, într-un corp de clădire din cadrul Colegiului Economic „Partenie Cosma” din Oradea.

Înscrierile la Școala Internațională se fac la sediul Agenției de Dezvoltare Locală Oradea din strada Primăriei – 03, de luni până vineri între orele 08 – 16. Detalii suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0771. 669. 656 sau la adresa de email info@isor.ro.

Primii 25 de copii înscriși  beneficiază de o reducere de 40% la taxele de școlarizare.

Reprezentanții Școlii Internaționale își vor prezenta oferta la Zilele Cetății Oradea cu un stand, unde vor fi organizate diverse activități pentru copii.

 

Diana Maria Danciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *