Avram Iancu, Crăişorul munţilor. Cine a fost și de ce îl cinstim?!

Eroii nu mor vreodată, eroii sunt partea din ceea ce noi suntem astăzi!

24 Iunie 2015

09:30

Născut în Vidra de Sus, județul Alba de azi, în anul 1824, Avram Iancu reprezintă o personalitate de prim rang, un adevărat erou național al românilor din Transilvania. Provenind dintr-o familie de moți înstăriți din munții Apuseni, Avram Iancu, prin tot ceea ce a făcut pentru românii din această parte de țară, a rămas în memoria colectivă drept „Crăișorul munților”.

După absolvirea Liceului Piarist din Cluj, în anul 1844, el s-a înscris la Facultatea de Drept din localitate, devenind mai târziu avocat („cancelist”) în cadrul „Tablei Regeşti” din Târgu Mureş.

Izbucnirea revoluţiei maghiare din 15 Martie 1848 îi va oferi ocazia să devină avocatul tuturor românilor din Transilvania, în speranţa ca aceştia să se bucure de aceleaşi drepturi şi libertăţi precum celelalte naţiuni ale Transilvaniei – maghiari, saşi şi secui. În consecinţă, el ajunge să fie conducătorul românilor în timpul revoluţiei de la 1848 – 1849.

În contextul dorinţei de anexare a Transilvaniei la Ungaria, Iancu va deveni un adevărat vârf de lance între români, prin crearea în munţii Apuseni („Ţara Moţilor”) a unei veritabile armate ţărăneşti, numită „Legiunea Auraria Gemina”, şi care se va opune cu succes, între Octombrie 1848 – Iulie 1849, revoluţionarilor maghiari conduşi de către Lajos Kossuth.

Totuşi, înfrângerea revoluţionarilor maghiari de către armatele austriece şi ruseşti în bătălia de la Şiria, de lângă Arad, nu a schimbat cu nimic statutul pe care-l avuseseră românii până atunci. Chiar dacă Ungaria şi Transilvania vor fi şi de acum înainte în limitele graniţelor Imperiului Austriac, Avram Iancu va rămâne acelaşi luptător pentru drepturile românilor din această provincie, fapt concretizat prin diversele memorii scrise în numele moţilor de aici şi înaintate autorităţilor imperiale de la Viena.

Perseverenţa sa s-a manifestat şi prin deplasările sale la Viena, pentru a-i prezenta însuşi împăratului Franz Iosif situaţia grea a ţăranilor iobagi. Una dintre aceste deplasări a avut loc în Februarie 1850, când, în drumul său spre Viena, Iancu a poposit pe 06 Februarie și la Oradea, fiind întâmpinat cu multă căldură.

Din păcate, aceste memorii şi deplasări s-au finalizat doar cu promisiuni deşarte din partea autorităţilor imperiale, decesul său, survenit la data de 10 Septembrie 1872, în localitatea Baia de Criş, găsindu-i pe români în aceeaşi situaţie grea, precum cea din tumultul anilor 1848 – 1849.

Florin Alin Oros