fbpx

Campania „Și tu poți salva o viață” vizitează școlile din județ!

poza5Numai 2% dintre români donează sânge! 

 

31 Octombrie 2015

16:00

Începând de Luni, 02 Noiembrie 2015, Asociaţia Pentru Educaţie şi Siguranţă Rutieră (AESR) în parteneriat cu Primăria Oradea, Centrul judeţean de transfuzii sanguine Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii Oradea alături de Serviciul Județean de Ambulanță Bihor dă startul ediției cu numărul doi a campaniei „Și tu poți salva o viață”.

Acțiunea are drept scop promovarea gestului salvator de donare de sânge în rândul elevilor din județul Bihor.

Timp de o săptămână, reprezentanţi ai echipei de proiect vor dezbate împreună cu elevii, părinţii, cadrele didactice, autorităţi locale şi judeţene, una dintre marile probleme cu care se confruntă unităţile spitaliceşti din judeţul Bihor, precum şi cele din ţara, şi anume lipsa de sânge.

De asemenea, inițiativa va fi promovată și în rândul comunităților în care echipele vor poposi:

  • Luni, 02 Noiembrie 2015, la ora 09:00 startul va fi dat în localitatea Marghita la Grupul Şcolar Agricol „Horea”, ora 10:00 la Colegiul Naţional „Octavian Goga”, iar de la ora 11:00 la Colegiul Agricol „Valea lui Mihai”
  • Marţi, 03 Noiembrie 2015, ora 09:00, în Beiuș la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”, ora 10:00 Colegiul Național „Samuil Vulcan” continuând în Ștei la Colegiu Tehnic „Unirea” de la ora 12:00 şi Liceul Teoretic „Avram Iancu” de la ora 13:00
  • Miercuri, 04 Noiembrie 2015, în Salonta, la Colegiul Național „Teodor Neş” de la ora 10:00 și Grupul Şcolar „Agricol” Salonta ora 11:00
  • Joi, 04 Noiembrie 2015, în Oradea, la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” ora 10:00 şi de la ora 12:00 la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, respectiv la Şcoala de pregătire a agenților Poliției de Frontieră de la ora 14:00
  • Vineri, 05 Noiembrie 2015, în Oradea, de la ora 10:00, în Liceul Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, ulterior, de la ora 12:00, în Liceul cu Program Sportiv „Bihorul”, iar de la ora 14:00 în Liceul Sanitar „Vasile Voiculescu”

Campania „Şi tu poţi salva o viaţă!” îşi propune conştientizarea şi informarea corectă a elevilor din clasele terminale de liceu (ca viitori donatori) cu privire la importanţa actului de donare

În țara noastră numai 2% din populație donează sânge, iar un bolnav de leucemie are nevoie de patru donatori. Nu mai luăm în calcul necesarul în intervențiile chirurgicale imediate, grave, cele de lungă durată, complicate, cazul transplanturilor sau al nașterilor.

Din păcate, oamenii nu își dau seama cât de important este sângele decât atunci când cei din familiile lor ajung în situația de a depinde de numărul persoanelor care vin și donează.

Un mare bine poți face donând sânge pe strada Louis Pasteur – 30. Ghidul donatorului de sânge îl regăsiți dând CLICK AICI

 

Ioana Mădălina Ștefănică