fbpx

Capela Kálvária din Dealul Ciuperca, cândva un simbol al orașului Oradea!

oradea 2018, evenimente oradea

sursa: Többarcú Nagyvárad/Oradea cu mai multe feţe

Să ne aducem aminte, să învățăm, să cunoaștem.

 

01 Iulie 2018

10:00

Cunoscut orădenilor de azi drept „Dealul Ciuperca”, acesta a fost, mai demult, locul unui simbol religios local, capela Kalvaria.

Vârful dealului, cunoscut și sub vechile nume „Kálvária” (Calvarul) și „Macska” (Pisicii), a fost considerat, de către autoritățile locale ale primei jumătăți a secolului al XIX-lea, ca ideal pentru amplasarea unui monument dedicat cultului romano – catolic.

Astfel, în anii 1839 – 1840 a fost construită, la comanda episcopului orădean Laycsák, o capelă. Cel care a ridicat-o, pe numele său Barthel György, a propus o clădire relativ mică, cu arhitectură neoclasică. Clădirea era rotundă și se asemăna celei din Piața San Pietro din Vatican, care, la fel ca aceasta, „îmbrățișează” zona din fața sa. În cazul nostru, orașul Oradea.

În fața edificiului au fost amplasate trei statui din piatră (realizate de Dittmann Kelemen) reprezentându-l pe Iisus răstignit. Capela era punctul final al procesiunilor ținute de Ziua Domnului, care plecau de la biserica romano – catolică Olosig (de pe strada Dunărea).

Totuși, capela a fost demolată în anul 1955 de către autoritățile comuniste, care nu puteau accepta existența unui simbol al trecutului maghiar al urbei noastre, pe cel mai înalt loc al său.

Zece ani după, pe același amplasament a fost construit un restaurant în formă de ciupercă, numit Ciuperca, iar de aici denumirea populară a dealului. Aleea dalată de acces dinspre calea ferată a fost amenajată în anul 1966.

Revenind în zilele noastre, ideea extinderii și modernizării zonei de promenadă de pe deal a apărut în 2011, proiectul de finanțare cu fonduri europene fiind depus în anul următor. El a cuprins refacerea aleilor și a zonelor verzi, bănci noi, iluminat public modern și o pasarelă nouă peste calea ferată. A rezultat o zonă de relaxare întină pe 3,7 hectare. Din cauza degradărilor avute loc în toamna anului 2016, zona a reintrat în amenajare, prin realizarea unor piloni forați de susținere a versantului, amenajarea peisagistică urmând să fie și ea refăcută.

 

Adrian Pop

oradea 2018, evenimente oradea

sursa: Facebook Többarcú Nagyvárad/Oradea cu mai multe feţe

sursa: Facebook Többarcú Nagyvárad/Oradea cu mai multe feţe

dealul ciuperca, capela Kalvaria

sursa: Facebook Többarcú Nagyvárad/Oradea cu mai multe feţe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *