Comedia satirică „…Escu”, noua premieră a Teatrului Regina Maria
29 Martie 2019
11:10
Trupa Iosif Vulcan a Teatrului „Regina Maria” ne invită la cea de-a treia premieră din acest an: comedia satirică „…Escu”, de Tudor Mușatescu, în regia lui Claudiu Goga. Spectacolul este programat Duminică, 31 Martie, de la ora 19:00, la Sala Mare.
Acțiunea piesei se petrece în jurul anului 1933 și vine în continuarea evenimentelor din „Titanic Vals”. Astfel, îl avem ca personaj principal pe Decebal (fiul cel mic al funcționarului Spirache Necșulescu, ajuns acum la maturitate), un politician parvenit și un traseist politic care, după cum sugerează și numele piesei, este doar un escu, lipsit atât de convingeri personale cât și de scrupule. Își dorește foarte mult să devină ministru, iar pentru asta este capabil să recurgă la orice mijloace. Șiret și perseverent, „armele” sale sunt demagogia, intriga și manipularea. De altfel, toți membrii familiei lui Decebal fac parte, individual, dar și colectiv, din tipologii și arhetipuri caragialești, creând împreună o comedie alertă și intensă.
Spectacolul este pus în scenă de regizorul Claudiu Goga, deținător al unui premiu UNITER încă de la debut, a cărui concepție regizorală se remarcă prin spectacole răsplătite cu numeroase premii pentru Cel mai bun regizor. Cu Teatrul „Regina Maria” se află la a doua colaborare, după ce, în anul 2006 a pus în scenă la Oradea spectacolul „După ploaie” de Sergi Belbel.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Sorin Ionescu (Decebal Necşulescu), Șerban Borda (Bébé Damian), Denisa Vlad (Nina Damian), Anda Tămășanu (Amélie), Elvira Rîmbu (Miza General Stamatescu), Petre Ghimbășan (Generalul Stamatescu), Alin Stanciu (Traian Necşulescu), Sebastian Lupu (Iorgu Langada), George Dometi (Platon Stamatescu), Pavel Sîrghi (un comisar) Alexandru Rusu (Fane/ Pișilică), Eugen Neag (Fane/ Pișilică), Mirela Niță Lupu (Mitzi), Adela Lazăr (Ana), Andrian Locovei (un gardian). Echipa este completată de Lia Dogaru, care realizează decorul spectacolului și Amalia Buie, care creează costumele. De asemenea, din echipa de creație face parte și Minela Popa – în calitate de face designer -, artistă care în 2013 a câștigat premiul GOPO pentru cel mai bun
machiaj în filmul „Undeva la Palilula”.
Premiera va fi urmată, desigur, de alte reprezentații, în 2 Aprilie, 20 Aprilie și 10 Mai, toate de la ora 19:00, în Sala Mare. Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului de Marți până Vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00 și Sâmbăta între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, puteți apela la numărul de telefon: 0372/368.475.
Adrian Pop