fbpx

Conferinta internationala in memoria victimelor Holocaustului

Mapa Conferinta HolocaustLa Universitatea Oradea, se desfășoară o conferinţă internaţională de comemorare a durerilor trăite de evrei în timpul Holocaustului.

 

29 Mai 2014

19:29

19 profesori universitari din România, Franţa, Italia, Polonia, Ungaria şi Slovacia vor susţine o serie de comunicări pe tema „Evrei în lagăre şi ghetouri din Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.

Prezentările au ca scop cunoaşterea tragediilor suferite de evreii din întreaga Europă şi marcarea a şapte decenii de la Holocaust.

Cu ocazia evenimentului se vor acorda trei medalii de onoare din partea Fundației „Dr. Alexandru Safran” din Elvetia, medalia „Dr. Alexandru Safran”, post-mortem, diplomatului dr. Mihai Marina, precum și două medalii de onoare „Prieteni ai comunității evreilor din România”, celor care au sprijinit comunitatea evreiască din țara noastră. Totodată vor fi lansate trei volume noi dedicate acestei istorii grele.

Întâlnirea are loc mâine, 30 Mai 2014, ora 09:30, în Sala de Consiliu a Universităţii din Oradea, pavilion A.

 

Gabriela Zaica