fbpx

Deșeurile – folositoare sau nu?

reciclare deseuriOare de ce nu considerăm deșeurile ca pe ceva folositor? Prețul produsului cuprinde și ambalajul. Deșeurile fac parte din viata noastră, le întâlnim pretutindeni, nu ne plac, ne deranjează, le ignorăm și totuși ne pot fi folositoare şi necesare.

20 Martie 2013

17:54

Dacă selectarea deșeurilor și colectarea acestora este făcută corect atunci deșeurile sunt folositoare. De exemplu sticla poate fi reciclată la nesfârsit fără să îşi piardă din calităţi. În plus, cioburile de sticlă reprezintă materia primă perfectă pentru producţia unei sticle noi. Astfel o tonă de sticlă duce la economisirea a 1,2 tone de materii prime.

Pentru a pregăti sticla pentru reciclare, este important să arunci conţinutul şi să îndepărtezi părţile din metal (capace, inele). Reciclarea sticlelor poate fi facută foarte uşor prin aruncarea acestora la tomberonul verde sau prin depunerea lor în centrele de colectare.

De asemenea din deșeurile menajere se poate obține biogazul care este transformat prin cogenerare în energie electrică şi energie termică.

La fel de folositoare sunt și deșeurile provenite din aparatură electro-casnică, care la rândul lor nu trebuie aruncate la întâmplare deoarece aceste aparate conțin în cele mai multe cazuri materiale utile cum ar fi sticlă, plastic, lemn şi nu numai. Unele componente din majoritatea acestor produse conțin materiale periculoase precum plumb, mercur, arsen sau cadmiu. Aceste substanţe toxice nu reprezintă o problemă pentru cei care utilizeaza aparatele, însă pot provoca probleme mediului dacă sunt aruncate împreună cu alte deşeuri, precum bateriile.

În cazul aparatelor electrice, electronice și electrocasnice Primăria Oradea organizează lunar acțiunea de colectare a acestor deșeuri. De asemenea persoanele fizice şi/sau juridice, asociaţiile de locatari pot contacta S.C. Bene Internaţional S.R.L. Oradea la tel. fix: 0259 406276; tel. mobil: 0731 372103. Firma asigură preluarea şi transportul gratuit pentru toate deşeurile de echipamente electrice şi electronice.

Așadar dacă selectarea deșeurilor este făcută corect și ulterior este urmată de o reciclare, deșeurile chiar sunt importante atât pentru noi cât și pentru mediu.

 

Mihai Svab