fbpx

Duminică se va deschise drumul dintre Calea Bihorului și Remarkt Episcopia

Vom ajunge mai rapid spre Biharia.

 

19 Iunie 2020

12:30

Din acest week-end, șoferii și bicicliștii orădeni și nu numai se vor putea deplasa mai rapid prin nordul orașului. Asta pentru că vor avea la dispoziție un nou drum, între Calea Bihorului (Oncea) și Remarkt, la ieșirea spre Biharia.

Circulația rutieră va fi deschisă Duminică, 21 Iunie, ora 16:00. Iar deschiderea vine și cu o surpriză, pentru că Remarkt îi va cadorisi pe primii 100 de șoferi care vor ajunge până în girația din fața magazinului cu câte un voucher în valoare de 50 lei.

Valoarea totală a proiectului este de 28 milioane lei (fără TVA), iar lucrările au fost finanțate din bugetul local. Firma executantă este asocierea formată din S.C. Drumuri Orășenești, S.C MBS Group S.R.L și S.C Abed Nego Com S.R.L. În luna mai 2018 a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor, iar în luna iulie 2018 au început lucrările la acest drum. Drumul are o lungime de aproximativ 3 km, pe ambele părți au fost amenajate trotuare, iar pe o parte o pistă de biciclete cu două sensuri. Totodată, pe întreaga sa lungime, drumul este iluminat. În apropierea străzii Suișului a fost construit viaduct de aproape 250 m lungime. Punctul maxim de înălțime a viaductului se ridică la 20 m față de nivelul solului, iar pentru realizarea lui au fost necesari 92 de piloți forați la o adâncime de 20 m.

Acest drum va fi destinat doar mașinilor, fiind interzis traficului greu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *