fbpx

E oficial: Referendumul Oradea + Sînmartin nu a fost validat

referendum turul 2Orădenii au preferat să facă orice altceva decât să voteze. 

 

15 Iunie 2015

16:30

Unirea Oradea + Sînmartin a fost unul dintre obiectivele cele mai promovate de Primăria Oradea.

S-au investit bani, timp și implicat un număr mare de oameni pentru a-i determina pe cetățeni să voteze fuziunea.

Dacă în primul tur cei din Sînmartin s-au arătat dornici de a se alipi reședinței de județ, iată că orădenii nu fost prea interesați de Sînmartin, mai puțin de 20% dintre ei și votând.

Ieri, 14 Iunie 2015, s-a organizat al doilea tur, și doar în Oradea. Conform rezultatelor emise tot la un interval de câteva ore, comparativ, mai multe persoane votaseră în turul secund decât în cel precedent.

La ceasurile 22:00, se atinsese procentul de 28% de voturi necesare pentru a fi validat referendumul, mai rămânând doar 60 de minute pentru a atinge pragul de 30%.

Din păcate, la închiderea urnelor, numai 28,3% dintre cetățenii cu drept de vot își exprimaseră opinia.

oradea referendum iunie

Iată care sunt cifrele furnizate astăzi, 15 Iunie 2015, la orele 13:30, de către oficialități:

  • Număr de participanți la vot: 53.383
  • Numărul voturi valid exprimate cu DA: 51.996
  • Numărul voturilor valid exprimate cu NU: 1.043
  • Numărul voturilor nule: 344
  • Număr de persoane înscrise în liste: 189.028

Topul cartierelor votante este următorul:

  • Oncea – 33,83%
  • Nufărul – 31,26%
  • Ioșia – 30,42%,
  • Nufărul Cantemir – 28,49%
  • Rogerius – 26,46
  • Episcopia – 11,53 %

Imaginile de mai jos vorbesc despre participarea la vot pe ore și cartiere.

13

16

19

topul cartierelor vot

 

Conform celor declarate de Ilie Bolojan:

au lipsit cca 24 de voturi pe secție de votare pentru atingerea pragului de 30%.

 

Ioana Mădălina Ștefănică