fbpx

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Sântandrei au cucerit Noaptea Muzeelor 2020. VIDEO

Așa inițiative să tot avem. Așa dascăli să tot avem. Așa directori să tot avem. Așa instituții să tot avem!

 

16 Noiembrie 2020

09:35

Și a trecut Noaptea Muzeelor 2020. Ne pregăteam să scriem și noi un material despre asta, însă niciun muzeu orădean nu era pe lista celor implicate. Da, e situația externă care are atâtea și atâtea cerințe încât te dezarmează pe loc.

Ne-am lăsat și noi păgubași, nu am mai scris nimic. Poate anul viitor. Dar soarta, știind că nouă ne este drag proiectul Nopții Muzeelor, a făcut ca spre noi să vină cu o întrebare profesorul Andrada Hava.

Cu Andrada ne știm demult. Dat fiind că o colaborare mai veche și de suflet ne-a unit, îi vom spune „Dadi”. Știm că e dascăl, dar dorința de a face binele ne leagă și rupe bariera impusă de protocoalele societății.

Așadar, Dadi ne vorbește despre un proiect pe care a reușit să îl împlementeze prin „Noaptea Muzeelor”. Ni s-au aprins instant toate beculețele și i-am dat ascultare Andradei.

Ea e profesor documentarist în Școala Gimnazială Nr. 1 din Sântandrei, un om tare fain căruia i-a venit o idee minunată de a-i implica pe elevii săi. Dacă ar fi să vă scriem noi cum a ajuns ea în acest proiect, nu ar fi atât de savuros. Așa că vă redăm cuvintele transmise printr-o discuție pe care am avut-o.

Transcrierea cuvintelor tale, Dadi, e surpriza pentru care îți ceream permisiunea în discuția noastră. Tu le-ai spus, noi le-am redactat. Citiți, simțiți emoția, apoi urmăriți clipul.

Pe la început de Octombrie 2020 am primit o informare pe grupul consilierilor educativi (eu fiind consilierul educativ al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Sântandrei) cum că Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR) pregătește o altfel de abordare a evenimentului național Noaptea Muzeelor, dând șansa elevilor din România să propună scenarii de promovare ale colecțiilor muzeelor din vecinătatea școlilor în care învață.

Mi s-a părut o idee genială și, totodată, o oportunitate fantastică pentru noi, încurajată fiind de faptul că se căutau idei originale din partea elevilor. Au cerut să fie elevi din aceeași clasă pentru a se evita, pe cât posibil, implicarea elevilor eminenți așa cum am fost obișnuiți, astfel dând șanse egale fiecăruia care ar fi avut ceva de spus printr-o idee originală, printr-o abordare diferită decât una șablon și influențată de către profesorul coordonator.

Înainte de a face cunoscut concursul la clasele de elevi, am citit despre Muzeul Orașului Oradea Complex Cultural, ce expoziții găzduiește, ce particularități are și, într-devăr, am găsit expoziția permanentă „Discoteca anilor ‘70 ‘80” care ființează acolo de puțină vreme.

Mi-a plăcut enorm! Având aceste informații am transmis elevilor toate detaliile despre concursul de scenarii și toate detaliile despre expoziția care îmi trezise personal un interes deosebit.

Am adresat elevilor o singură întrebare: – Ce este o placa de vinil!? Dintr-o clasă de 26 de elevi, unul singur a știu să o descrie (ca aspect, nu și ca funcție, semnificație).

Mi-am spus că merită să știe toți, oricum muzica e pe înțelesul tuturor, nu va reprezenta un subiect greu de abordat care să creeze refuz sau respingere din partea lor.

– Ce ați face dacă ați găsi o placă de vinil? 

De aici a pornit crearea scenariului și fiecare a dat o idee, o sugestie, fiecare a creat în felul lui un mic scenariu pe care l-am lipit de scenariul altuia și l-am finalizat pe cel pentru concurs cu titlul de Dancing Queen.

Personajul principal nu a fost greu de găsit. Și în realitate și în scenariu, Daria Vancea a fost alegerea potrivită. Are o personalitate aparte, puternică, intransigentă, chiar am avut emoții când i-am cerut acordul să devină personaj principal, în cazul în care vom câștiga și va trebui filmat materialul. Ea are o relație aparte cu muzica și asta a contat foarte mult pentru a ne oferi „Da-ul” cel mai important.

Am luat legătura cu Muzeul Orașului Oradea Complex Cultural. Am semnat un acord de parteneriat cu instituția. Doamna director, profesor dr. Aurelia Șerfezi a preluat această sarcină și a contat enorm, lucrurile mișcându-se destul de repede așa cum aveam nevoie, eram la termenul limită de a trimite scenariile, pe data de 16 Octombrie 2020.

L-am trimis cu mari speranțe, corectat și ajustat, iar prin 20 Octombrie 2020 am primit un mail din partea Rețelei Naționale a Muzeelor din România cum că scenariul nostru este unul dintre cele opt scenarii câștigătoare care va primi finanțare pentru a fi transformat în material digital de promovare pentru Muzeul Orașului Oradea (MOO). Wow, wow!

Am luat legătura cu Cosmin Negruț, cameraman de evenimente, dar un om extrem de talentat și serios. După ce a parcurs scenariul a acceptat fără dar și poate, zicând că l-a cucerit enorm povestea și, oarecum, se regăsește în postura persoanei care alături de noi vrea sa aducă în lumină muzica de calitate, muzica acelor vremuri de care ne îndepărtăm tot mai mult.

Ne-am organizat așa cum am putut! Am ales locul, evident Cetatea din Oradea, ne-au susținut părinții elevilor care și-au însoțit copiii în zilele de filmare, ne-au susținut colegii dascăli care s-au oferit voluntar să devină personaje în filmul acesta (aveam nevoie de figurație), am avut susținerea totală a muzeografului Cristina Pușcaș, doctor în istorie și inițiatorul – responsabil al expoziției permanente „Discoteca anilor ‘70 ‘80”, am avut vreme mai mult decât bună, totul a decurs mai mult decât bine.

Cosmin Negruț a editat filmul atât de bine încât nu am mai avut nimic de schimbat sau modificat.

L-am trimis cu emoții, deoarece nu era pe tiparul de film documentar de prezentare a unei colecții de muzeu. Este artistic, este o poveste reală despre generația actuală de tineri care nu acordă interes semnificativ pentru muzica de calitate, muzica anilor ‘70 ‘80. Chiar nu am forțat deloc elevii să învețe texte sau să facă anumite mișcări… i-am lăsat să fie ei înșiși, doar li s-a dat un spatiu și o situație de reprodus! Ei s-au interpretat pe ei. M-am bucurat enorm pentru această libertate!

Daria, personajul principal, traversează o experiență de viață, caută sens la tot și toate, contemplează în natură, în liniște, singură, dansează și se decontează de la lumescul în care nu se regăsește.

În timpul dansului ei simbolic descoperă sub frunzele căzute pe jos o placă de vinil, și de aici pornește călătoria ei prin care caută acel ceva colosal pe care îl simte când atinge și vizualizează placa de vinil.

Evident că apogeul trăirii ei interioare se manifestă în momentul in care ajunge în sala expoziției și pune placa în pick-up. Ba chiar face un salt temporal și ajunge să trăiască bucuria de a dansa în acele timpuri, în care toți evadau din cotidian de-a lungul celor două ore permise de regimul comunist pentru discotecă.

Am primit răspuns de la RNMR „wow cât de fain este filmul! (Nu mai erau oficiali) Am primit argumentul pe care îl așteptam de atunci de când am decis sa mergem înainte cu acest proiect.

Am fost sunați de la Radio România Cultural pentru interviu, am fost promovați pe paginile lor și va urma cât de curând să fim la Europa Fm.

Videoclipul e disponibil din în timpul derulării evenimentului „Noaptea Muzeelor” 2020.

Iată că o școală din rural reușește să dărâme orice tipar despre faptul că actul educațional și talentul elevilor este influențat de acest fapt! Greșit! Recunosc că am avut un alt mare avantaj, doamna director. Fără susținerea ei nu știu dacă azi puteam vorbi pe acest subiect. Chiar merită din plin să o aplaudăm, chiar și în conversație, pentru implicare.

Iată cum a luat naștere toată povestea. Și doar citind simți energia lor frumoasă. În final, vă redăm numele profesorilor și elevilor implicați. Cinste și felicitări părinților care i-au susținut, dar și instituțiilor care nu s-au sfiit să facă și altceva, MOO pentru că i-a susținut și a beneficiat de o adevărată campanie de promovare.

Mai jos, clipul. Țineți cont să distribuiți acest articol pe paginile voastre de Facebook. Apreciați-i și astfel. Până atunci, cei implicați:

Profesori coordonatori:

  • Hava Andrada-Mihaela – profesor documentarist/consilier educativ
  • Hodiș  Nicoleta-Diana – profesor Limba și Literatura română
  • Ban Sorinel-Mihai – profesor matematică, membru al Comisiei pentru proiecte și programe școlare și extrașcolare
  • Ioana Aurelia Șerfezi – director unitate învățământ

 Elevi participanți:

  • Vancea Daria, clasa a VIII –a
  • Bolba Huanitta, clasa a VIII –a
  • Horvath Lucas, clasa a VIII –a
  • Bora Andreea, clasa a VIII –a
  • Luncan Lidia, clasa a VIII –a
  • Filipan Melina, clasa a VIII –a
  • Roman Rareș, clasa a VIII –a
  • Mîrzea Claudia, clasa a VIII –a
  • Boloș Andrei, clasa a VIII –a
  • Toth Eduard, clasa a VIII –a
  • Gîrbea Ianis, clasa a VIII –a

 

Ioana Mădălina Ștefănică