fbpx

Eliberarea Certificatelor de Nastere

certificat de nastere sursa foto delcampe punct netFără certificat, practic nu existăm!

 

08 Iulie 2014

15:10

Pentru a fi în concordanță cu legile statului român, e important să avem un certificat de naștere.

Conform informațiilor transmise de Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a judeţului Bihor, acest document se eliberează de către serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare registrul de stare civilă sau de la domiciliul ori reşedinţa petiţionarului.

Cu toate acestea, în certificate nu pot fi cuprinse titlurile „domnești” pe care le moștenim, chiar dacă sunt/pot fi înscrise pe alte documente.

În cazul în care, registrul de stare civilă nu se află în păstrarea autorităţii la care s-a depus cererea, aceasta îl solicită serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, primarului unităţii administrativ-teritoriale competente, în termen de 3 zile.

se menționează în comunicatul emis de instituția județeană.

De notat că, în caz de pierdere, furt, deteriorare, eliberarea unui certificat nou este condiționată de plata unei taxe de timbru. Citiți mai multe și despre înregistrarea unui nou născut aici.

 

Ciprian Costa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *