fbpx

ERA Park începe anul cu planuri mari: Mojo Wedding Expo, pentru o nuntă așa cum îți dorești!

Planuri de nuntă? Idei există.

 

08 Ianuarie 2020

17:00

 

Centrul Comercial ERA Park Oradea va începe anul 2020 cu o nouă ediție a Mojo Wedding Expo, un târg de nunți ajuns la cea de-a patra ediție, menit să le facă viitorilor miri alegeri mai ușoare.

Evenimentul se va desfășura în perioada 17 – 19 Ianuarie, atât sub cupolă, cât și în zona de galerii a complexului, iar viitorii miri își vor putea găsi aici toate cele necesare pentru nunta pe care și-o doresc.

Zeci de expozanți din toate domeniile vor pune la dispoziție o paletă largă de produse, de la rochii de mireasă ori costume, până la oferte de verighete, prăjituri, candy bar, înghețată, animație pentru copii, cocktail bar, decorațiuni și aranjamente florale, decoruri, dar și oferte pentru hostess sau cabine foto.

Tot în cadrul târgului, viitoarele mirese vor avea oportunitatea de a participa la demonstrații de machiaj special pentru ziua cea mare. Make-up artistele Diana Superar, Roxana Buzle și Denisa Catai, de la Centrul de înfrumusețare Royal School, vin Duminică, 19 Ianuarie, începând cu ora 15:00, să dezvăluie cele mai noi tendințe în materie de machiaj pentru mirese, dar și pentru a oferi recomandări.

Vineri, 17 Ianuarie, târgul va fi deschis între orele 14:00 – 21:00, Sâmbătă, 18 Ianuarie, între 11:00 – 20:00, iar Duminică, 19 Ianuarie, între 11:00 – 19:00.

Intrarea la eveniment va fi liberă pentru toată lumea.
Pregătiți-vă, deci, să întâmpinăm noul an cu planuri serioase și vise mărețe!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *