fbpx

Expozitie de instantanee creative, in Alesd

023-Popa Laurentiu 1Centrul oraşului Aleşd a fost imortalizat pe film de elevi de clasa a VII-a, de la Liceul Teoretic „Constantin Şerban”.

25 Iunie 2014

19:39

Proiectul „Instantanee” este o colaborare între Asociaţia „Euro Foto Art”, Clubul Fotografic „Nufărul” din Oradea și profesorul Achim Monica, cadru didactic al Liceului Teoretic „Constantin Şerban” din Aleşd. Elevii clasei a VII-a C au urmat un curs despre limbajul artei fotografice şi criteriile de apreciere ale acestuia.

În urma studiilor, au fost realizate fotografii foarte bune şi amănunte ale vieţii cotidiene care altfel ar fi fost trecute cu vederea. În cele 35  de lucrări, vizitatorii vor surprinde Aleșdul prin ochii tinerilor artişti.

Luni, 30 Iunie 2014, Galeria Bibliotecii „Octavian Goga” din Aleşd va fi însufleţită de portretele realizate de: Natalia Urs, Andreea Chirodea, Şerban Ţinc, Laurenţiu-Vladimir Popa, Marina Vlad-Alexandru, Adrian-Sebastian Iaroş, Sebastian Bede, Ana-Maria Achim, Daiana Tunduc şi Tania Achim.

Publicul are acces liber la lucrările elevilor, ce vor fi expuse până în data de 18 Iulie 2014.

 

Gabriela Zaica