fbpx

Extraordinarul profesor universitar Dan Negruț a trecut la cele veșnice

sursa foto: Facebook

sursa foto: Facebook

O veste care a întristat multe inimi.

 

18 Octombrie 2015

19:11

Ziua de astăzi, 18 Octombrie 2015, e cea în care toată Facultatea de Litere din Oradea a intrat în doliu.

Unul dintre cei mai apreciați profesori ai catedrei de limba și literatura engleză, Dan Negruț, în urma unei lungi lupte cu boala, la doar 42 de ani, a trecut la cele veșnice.

Cuvintele sunt de prisos. Foarte mulți dintre colegi, dar mai ales actuali și foști studenți, cunoscuți și prieteni, îi scriu cuvinte de adio mult apreciatului Dan Negruț, pe rețelele de socializare.

Nu doar că a fost într-adevăr profesor, dedicat și pregătit, dar a fost și un om extraordinar, unul care a știut să își motiveze studenții, tratându-i cu respect și încurajându-i mereu. A avut un înalt standard didactic, a oferit note pe merit și a știut să fie deschis noilor generații, astfel încât să le poată insufla dragostea pentru carte.

Cei care doresc să îi fie alături lectorului universitar doctor Dan Negruț la ultimul curs predat în această lume, chiar dacă va fi unul trist, sunt invitați să ia parte la ceremonia de înmormântare de Marți, 20 Octombrie 2015, de la ora 15:00, în Cimitirul Municipal „Rulikowski” din Oradea.

Evenimente Oradea își exprimă toată aprecierea și recunoștința față de profesorul și omul Dan Negruț, iar familiei sincere condoleanțe.

Ioana Mădălina Ștefănică

At length did cross an Albatross,
Thorough the fog it came;
As if it had been a Christian soul,
We hailed it in God’s name.

It ate the food it ne’er had eat,
And round and round it flew.
The ice did split with a thunder-fit;
The helmsman steered us through!

And a good south wind sprung up behind;
The Albatross did follow,
And every day, for food or play,
Came to the mariner’s hollo!
The Rime of the Ancient Mariner, by Samuel Taylor Coleridge
Comments
  1. Alexandra

    Bine ales, textul lui, pe care îl știa pe derost în întregime. respect și să își găsească odihna veșnică, om și profesor minunat, așa cum mai toți spun, trist să plece oameni de această calitatate prea repede.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *