fbpx

FC Bihor a fost infrant la Satu Mare

fc bihor olimpia satu mareFormația orădeană de fotbal FC Bihor a fost învinsă în deplasare la Satu Mare.

26 Octombrie 2013

15:28

Astăzi, 26 Octombrie 2013, FC Bihor a pierdut confruntarea avută la Satu Mare, cu echipa locală Olimpia, cu scorul de 2-0 (1-0), într-un meci ce a contat pentru etapa a VIII-a a campionatului Ligii a II-a, Seria a II-a.

Golurile au fost marcate de Feier, în prima repriză, în minutul 16, și de Villand, în mitanul secund, în minutul 66. În minutul 16, Feier a profitat de o greşeală în defensiva orădenilor şi a înscris cu capul din trei metri, după o centrare a lui Gavrilescu.

În replică, zece minute mai târziu, în minutul 26, orădenii au trecut pe lângă egalare. R. Lukacs a scăpat singur cu Şuta, dar portarul sătmărenilor a respins balonul cu vârful ghetei.

Partea a doua a primului mitan a fost dominată copios de orădeni, dar, deși au avut ocazii clare, nu au reușit să înscrie. Spre exemplu, în minutul 38, s-a consemnat una dintre cele mai mari ratări din acest început de campionat. Ovidiu Bic a şutat de la 20 de metri, portarul Şuta a respins în faţă, balonul a ajuns la același R. Lukacs, care a ratat incredibil, deşi era singur cu poarta goală la 6 metri.

În minutul 42, tot R. Lukacs a trecut iarăși pe lângă gol, lovitura de cap a acestuia fiind reţinută însă cu greu de Şuta.

În repriza a doua, gazdele redevin periculoase și în minutul 56 au fost foarte aproape să îşi majoreze diferenţa în urma unui autogol. Atunci, Villand a tras din şapte metri, iar mingea a fost deviată cu capul de Letan în bară.

Majorarea scorului s-a produs în minutul 66, la o centrare a lui Gavrilescu, când Villand a înscris cu un şut imparabil de la 18 metri.

La 0-2, FC Bihor a revenit în atac, dar, spre exemplu, nici în minutul 82 nu a reușit să înscrie. Atunci, Raymond Lukacs şi-a trecut în cont o nouă ocazie, după ce a şutat, dar portarul Olimpiei, Şuta, a scos de sub transversală.

 

N-am mai reușit să facem jocul bun de acasă. Am luat două goluri pe două contraatacuri. Echipa adversă a știut să speculeze greșelile noastre. Am avut și noi ocaziile noastre, dar nu le-am fructificat.

a declarat, după meci, antrenorul FC Bihor, Gheorghe Ghiț.

FC Bihor va juca în etapa viitoare pe teren propriu cu CS Univ. Craiova, sâmbătă, 2 noiembrie.

Olimpia Satu Mare – FC Bihor 2-0(1-0)

Au marcat: Feier (min. 16) și Villand (min. 66)

Olimpia: Şuta (cpt) – Muntean, Bălău, Ene, Iuhas – Gavrilescu (min. 68 Zsiga), Micaş, Villand, Kinczel – Dragoş (min. 83 Marinaş) Feier. Antrenor: Tiberiu Csik

FC Bihor: Fildan – Mihuţ, Letan, Lazăr (cpt), Lupu – Sfârlea, M. Popa (min. 70 Haş), Ov. Bic (min. 75 A. Achim) – Ianc, R. Lukacs, Fl. Pop (min. 46 Z. Lukacs). Antrenor: Gheorghe Ghiţ

Au arbitrat: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca) – Ioan Daniel Ciocănea (Sibiu) şi Iulian Szekely (Cluj-Napoca).

 

 

Florin Mihalca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *