fbpx

FC Bihor pune in vanzare biletele si abonamentele pentru noul sezon competitional

fc bihorFC Bihor merge înainte, chiar dacă o parte din fondurile de finanțare i-au fost retrase. 

 

19 August 2014

18:19

Reprezentanții clubului de fotbal FC Bihor anunță că începând de Joi, 21 August 2014, pot fi cumpărate biletele și abonamentele pentru sezonul competițional 2014 – 2015.

Prețurile sunt de:

  • 100 lei – abonament care include cele 15 jocuri din campionatul Ligii a II-a, ediția 2014-2015, și jocurile din cadrul Cupei României
  • 10 lei/bilet

Intră gratuit:

  • copiii până în 14 ani
  • elevii până în 18 ani în baza carnetului de elev
  • pensionarii în baza cuponului de pensie

Dacă până în sezonul trecut doamnele și domnșoarele intrau gratuit, iată că de acum înainte și reprezentantele sexului frumos vor achita prețul unui tichet/abonament.

Abonamentele și biletele pentru jocurile oficiale de acasă ale echipei FC Bihor din noul sezon vor putea fi achiziționate, de la sediul clubului FC Bihor, de pe strada Iosif Vulcan, din Oradea, zilnic, de Luni până Vineri, între orele 10-15, și de la casele de bilete ale Stadionului „Iuliu Bodola” în zilele cu meciuri oficiale.

informează Florin Mihalca, purtător de cuvânt FC Bihor.

De reținut că mâine, 20 August 2014, de la orele 11:00, pe stadionul „Iuliu Bodola”, FC Bihor va disputa ultimul joc amical din această vară urmând să întâlnească echipa CS Oșorhei.

Primul joc oficial al sezonului a fost programat pentru data de 27 August 2014 în turul al IV-lea al Cupei României. Cel mai probabil echipa orădeană va întâlni în deplasare formația CSC Sânmartin.

Ulterior, în campionatul Ligii a II-a, FC Bihor va debuta, în etapa a II-a, pe data de 06 Septembrie a.c., pe stadionul „Iuliu Bodola”, va primi replica celor de la Fortuna Poiana Câmpina. În prima etapă, FC Bihor va avea liber în urma tragerii la sorți a programului competițional.

 

Ciprian Costa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *