fbpx

Fermieri se depun cererile unice de plata pe suprafata

APIA BIhorMare atenție la completarea documentelor.

 

21 Martie 2014

13:57

Având în vedere neregulile identificate după 3 săptămâni de la începerea Campaniei de preluare a cererilor unice de plată pe suprafaţă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Bihor informează:

  • În perioada 03.03.2014 – 15.05.2014, fără penalităţi, respectiv 16.05.2014 – 10.06.2014, cu penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare întârziere, fermierii din judeţul Bihor care utilizează teren agricol pot depune  cererea unică de plată pe suprafaţă. Beneficiarii plăţilor directe pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care utilizează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea. Arendatorul, concedentul şi/sau locatorul nu beneficiază de plăţi directe pentru terenul arendat, concesionat şi/sau închiriat.
  • Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor/măsurilor de plată potenţialii beneficiari trebuie să depună anual la APIA cererea unică de plată pe suprafaţă şi să îndeplinească condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale. Pentru depunerea cererilor fermierii care utilizează suprafeţe de teren sub 50 de ha trebuie să se adreseze Centrului local APIA unde este arondat respectiv cei care utilizează suprafeţe de teren mai mari de 50 ha Centrului Judeţean al APIA Bihor.

Documentele necesare la depunerea cererilor:

  • actul de identitate (CI/BI) sau paşaport dacă sunteţi cetăţean străin;
  • adeverinţa de la banca la care aveţi deschis cont bancar activ (se depune în cazul în care contul bancar nu mai corespunde cu cel din campania precedentă, nu mai este activ);
  • adeverinţa eliberată de Primăria pe raza căreia se găseşte terenul pe care îl utilizaţi şi cu care sunteţi înscris în Registrul Agricol, conform HG 1632/2009;
  • adeverinţă de la medicul veterinar concesionar responsabil cu specificarea numărului de animale pe specii

Şi după caz:

  • actele care atestă forma de organizare, înregistrare fiscală şi cele de numire/desemnare administrator, contractul de asociere al formei simple de asociere fără personalitate juridică;
  • dacă sunteţi reprezentaţi la depunerea cererii de către un împuternicit, acesta va prezenta documentul de împuternicire valid (procura notarială de împuternicire pentru persoanele fizice şi delegaţia de împuternicire pentru persoanele juridice), CI/BI în original şi copie şi CI/BI a titularului în original şi copie.

Pentru a nu face mai multe deplasări la centrele locale respectiv centrul judeţean APIA Bihor toţi cei care doresc să depună cerere de plată unică pe suprafaţă trebuie să realizeze identificarea şi digitizarea tuturor parcelelor exploataţiei înainte de a veni la APIA şi trebuie să aducă toate documentele solicitate.

De asemenea, am constatat şi în anii precedenţi că fermierii care au depus cereri nu şi-au respectat obligaţia de a informa, în scris, APIA în 10 zile, despre orice modificare survenită asupra cereii de plată. Cel mai des  ne-am întâlnit cu situaţia în care solicitantul sprijinului a decedat iar moştenitorii nu ne-au anunţat şi au fost probleme cu validarea cererii şi cu virarea/ ridicarea sprijinului din contul decedatului.

Doresc să îi atenţionez că cererile se depun în nume personal iar în cazul în care fermierii sunt reprezentaţi de alte persoane este obligatorie prezentarea documentului de împuternicire şi cartea respectiv buletinul de identitate a reprezentantului şi a celui reprezentat în original.

transmite Florian Pavel, director executiv APIA Bihor.

No Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *