fbpx

Foarte fain: vom avea trecere pietonală pe sub Podul Ladislau

primăria oradeaCeva nou pentru peisajul central. 

 

02 Octombrie 2016

10:33

Avem vești excelente: tronsonul dintre podul „Sfântul Ladislau” și pasarela de la Centru de Calcul Informatica va intra într-un proces de schimbare la față. 

Zilele trecute, viceprimarul Mircea Mălan a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, proiectul de amenajare a malului stâng al Crișului Repede, zona cuprinsă între podul „Sfântul Ladislau” și pasarela de la Centrul de Calcul Informatica.

Dorim să asigurăm o stare de tihnă și siguranță pentru toți cei care vor merge în această zonă. Pentru a realiza acest obiectiv, pe sub podul Sf. Ladislau se va trece pietonal, iar în zona în care acum există un element de beton se va realiza un trotuar care va avea 2,5 metri lățime și trei trepte de 60 cm lățime fiecare, pe care vor putea să stea toți cei care doresc să se bucure de luciul de apă. 

Lucrările de modernizare și reamenajare presupun continuarea zonei pietonale amenajate în avalul podului Dacia, în zona podului Intelectualilor. În acest scop se vor face suprabetonări de elevație zid existent, pe o lungime de 625 metri, construcție grindă din beton, prism din anrocamente, refacerea aleilor pietonale pe coronamentul zidurilor, montarea balustradelor noi, refacerea protecției prin înierbare taluze… Accesul pietonal la zona de promenadă se va face prin realizarea de rampe și scări.

Proiectul mai presupune lucrările eventuale de consolidare și restaurare a stâlpilor realizaţi de frații Vago și reabilitarea trotuarului de la pod până la Bancpost.

Valoarea estimativă a proiectului este de 25 milioane lei, din care ABA Crișuri va suporta 18 milioane, iar Primăria Oradea 7 milioane lei. ABA Crișuri prioritizează funcționalitatea lucrării hidrotehnice și aspectul ecologic și arhitectural al reamenajării. Proiectul urmează să fie discutat de comisia de Urbanism, iar în cazul în care se aprobă, lucrările vor începe în 2017.

 

Gabriela Zaica

primăria oradea

01-1

03