fbpx

Impresionant: copac înalt de 7 metri, din hârtie reciclată, expus în Piața Unirii!

sursa foto:amazonaws.com

sursa foto:amazonaws.com

În cistea Mamei Natură!

 

06 Iunie 2016

16:43

Poliția Locală Oradea ne invită mâine, 07 Iunie 2016, de la ora 10:00, la un eveniment ecologic special. În cadrul lui se desfășoară proiectul dedicat preșcolarilor „Grădina din hârtie reciclată”.

Nu mai puțin de 130 de copii își vor prezenta creațiile realizate din hârtie reciclată, iar scopul implicării lor într-o astfel de inițiativă a fost cu scopul de a-i educa și de a-i responsabiliza, pentru a-i face conștienți de importanța reciclării și prețuirii naturii.

Și tot mâine, în cadrul aceluiași proiect, va fi expus un copac înalt de 7 metri, realizat numai din aceeași hârtie reciclată, tuburi de cartoane, șervețele, ziare, cărți, deșeuri colectate prin intermediul unităților de învățământ.

Așadar, dacă vreți să vedeți ceva deosebit, și aveți timp, dați o fugă până în Piața Unirii, deoarece în acest punct vor avea loc activitățile.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *