În 1978, centrul Oradiei a fost reabilitat în doar câteva luni!

sursa foto: paseist.files.wordpress.com

Incredibil, dar adevărat!

08 Februarie 2015

14:20

Toată lumea știe, mai ales noi cei care locuim aici, că Oradea este un oraș vechi cu clădiri frumoase,  cu palate la propriu, cu un Centru pe care alte orașe din România nu-l au și, mai ales, cu un aer cosmopolit, cu trecut și istorie.

Cu toții eram mândri de Oradea noastră, Doamne ce bine și ce frumoasă era! Poate tinerețea și entuziasmul mă făcea să simt că totul în jurul nostru era bine, dar acum sunt convins că nu doar aceste aspecte mă influențau să o văd atât de frumoasă.

Mulți dintre noi am trecut de sute de ori, cu treabă sau fără, pe lângă clădirile impunătoare din zona centrală  și poate nu le-am văzut, nu le-am băgat în seamă, dar ele erau acolo și atunci, și acum.

În Oradea, de când este ea, rolul definitoriu în conturarea orașului l-a avut factorul uman. După cum spuneam, Oradea a fost un oraș cosmopolit cu o populație eterogenă, cu o mare varietate culturală și chiar religioasă.

La început de secol XX, dezvoltarea orașului este ilustrată prin numărul mare de firme și fabrici existente și o mare varietate de domenii de activitate. Morărit și industrie alimentară, încălțăminte, ceramică, prelucrarea lemnului și materiale de construcții, iar în zona centrală era comerțul și divertismentul… care avea tot ce îți dorea inima.

Tocmai acesta era specificul și tradiția orădeană, a zonei de Centru. Aici găseai de toate, de la Bibliotecă, bilete de avion și tren, treatru, cofetărie, haine, pantofi după pofta inimii, ba chiar la comandă dacă doreai, nemaivorbind de magazinele înșirate, unde comercianți adevărați făceau de generații același lucru cu profesionalism și multă dedicație, tradiție care s-a continuat și după schimbarea regimului.

Totul avea sens, toată lumea făcea ceva, chiar dacă după venirea regimului comunist se făceau prin impunere.

La un asemenea ordin, în primăvară anului 1978 s-au început lucrările de reabilitare și refațadizare a zonei pietonale, după un proiect care la vremea respectivă a luat premiul Uniunii Arhitecților din România.

Lucrările porneau de la Bibliotecă Regională (denumirea de la acea vreme) până la Gară Mare. Totul a durat… doar până în toamnă anului 1978, Adică, da, numai câteva luni!

Acum, nouă, generației 50 +, … ne este dor de acea Oradie în care lucrurile se întâmplau firesc fără modificări tulburătoare și fără rost, și fără metehnele „democrației originale” care a urmat după 89, în care aproape totul s-a lăsat în paragină, iar spledorile orașului s-au prăfuit.

Trecerea de la o generație la alta presupune întotdeauna schimbare, deoarece necesită și un progres, dar evoluția nu spune că cele bune trebuie distruse în favoarea kitsch-ului sau a unor idei de moment.

Vorbeam mai sus despre un rol defonitoriu pe care l-a avut factorul uman, factor care a determinat nu numai istoria, ci mai ales atmosfera pe care noi o simțim și o avem în acest oraș.

În mai multe episoade, vom reveni cu trecerea în revistă a principalelor momente din instoria și devenirea orașului de pe Crișul Repede.

Până atunci, rămas bun, pe data viitoare!

Celus Apostol