fbpx

În Cetatea Oradea: expoziția personală de artă fotografică Virgilio Bardossi

foto: Virgilio Bardossi

Impresii din Maramureș.

 

02 Ianuarie 2020

11:00

 

Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural a pregătit, în parteneriat cu Asociația Internațională „Euro Foto Art”, prima expoziție de artă fotografică din anul 2020.

Astfel, sălile de expoziții temporare ale Colecției de Tehnică și Artă Fotografică „Ștefan Tóth István” (Corp B, etaj I), din cadrul Muzeului, vor găzdui expoziția personală a unui reputat artist fotograf din Italia: Virgilio Bardossi EFIAP/d3. El a fost întotdeauna fascinat de fotografie și preferă fotografia monocromă (alb-negru), recunoscut fiind ca maestru al „camerei întunecate” și „camerei clare”. Reportajele sale fotografice sunt în principal colecții de imagini, în care se bazează pe contactul uman, pe care este capabil să-l stabilească cu oamenii. El a obținut mai multe premii și recunoașteri internaționale. Lucrările sale au participat cu mare succes și în cadrul renumitelor saloanelor Mondiale dotate cu Cupa Mondială FIAP, în colecția Fotoclubului „Il Cupolone” din Firenze din care face parte, obținând de patru ori Cupa Mondială, respectiv trei premii și medalii individuale. De asemenea, lucrările sale au fost premiate la Concursul internațional de fotografie „Nikon”, la care lucrările sale au fost premiate la 3 ediții.

Pe lângă unele cărți și calendare ilustrate cu imaginile proprii, el a publicat mape de fotografii tipărite în ediții limitate, numerotate și semnate. Astfel la Congresul Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), din Prato (Italia), a lansat, în anul 2001, mapa intitulată „Portrete din Maramureș la sfârșitul mileniului”. Virgilio Bardossi EFIAPd3 nu se consideră un mare artist fotograf, el consideră că acest lucru trebui să fie constat de privitorul exponatelor. El preferă mai degrabă fotografiile de reportaj, pe care le consideră mai dinamice. La Congresul FIAP de la Budapesta, care a avut loc în anul 2004, a lansat mapa intitulată „Lumea Maramureșului”, care a fost apreciat în cadrul conferinței organizat în cadrul Congresului. Cu alți fotografi, a publicat, în anul 2005, mai multe fotografii de reportaj despre Tibet, în cartea intitulată „Concentrarea pe pământul zăpezii”. Pentru rezultate deosebite obținute la diferite Saloane internaționale de artă fotografică, în anul 2006, FIAP i-a acordat o nouă distincție de onoare EFIAP/ p. Foarte puțini fotografi din lume se pot mândrii cu două asemenea distincții înalte: Maestru FIAP și EFIAP/ p. În anul 2007, Federația Internațională a Artiștilor Fotografi i-a acordat titlul de cel premiat artist fotograf al Italiei. Mai multe din lucrările sale fac parte din arhiva Muzeului Satului din Sighetu Marmației. În anul 2018 FIAP i s-a acordat distincția de EFIA / d1, respectiv EFIAP / d2. În anul 2019, după ce a îndeplinit toate condițiile stabilite, a obținut cerințele pentru EFIAP/ d3. Foarte puțini fotografi din lume sunt onorați cu MFIAP și EFIAP/d.

Expoziția intitulată „Maramureșul văzut de artistul fotograf Virgilio Bardossi” cuprinde 48 de fotografii artistice deosebite realizate în diferite zone pitorești ale Maramureșului, grupe pe mai multe cicluri. Vernisajul expoziției va avea loc Sâmbătă, 04 Ianuarie 2020, ora 11:00, în prezența autorului. Lucrările vor fi prezentate de către criticul de artă dr. Ramona Novicov, iar momentele muzicale vor fi oferite de către artiștii „Duo Varadiensis” – Lucian Malița (vioară) și Thurzó Sándor József (violă), respectiv Radui Elemér (chitară) .

Expoziția artistului fotograf Virgilio Bardossi, EFIAP/ d3, va rămâne la dispoziția publicului vizitator până pe data
de 29 Ianuarie 2020, putând fi vizitată de Marți până Duminică, între orele 09:00 – 17:00 (Luni închis).