fbpx

În curând… clădirea Primăriei, punct de atracție turistică!

sursa: un-oradean.blogspot.ro

Un punct în plus pentru turism!

 

30 Iunie 2018

10:00

Primăria, o clădire emblematică pentru oraşul nostru, urmează a intra în restaurare și va deveni, în curând, punct de atracție turistică. Astfel, aici nu numai că vă veți putea rezolva anumite probleme, achita dări către stat, dar veți putea și vizita.

Durata aproximativă a lucrărilor de modernizare este de 2 ani de zile, iar valoarea este estimată la 19,5 milioane lei. Clădirea va împărțită în două secțiuni: partea din față va avea o destinație turistică de tip muzeu, dar și de evenimente, căsătorii… , iar parterul și partea din spate a clădirii primăriei va fi destinată cetățenilor, sala de lucru cu publicul, Piramida păstrându-și actuala destinație.

Acţiunea presupune următoarele lucrări: amenajarea unor spații din cadrul primăriei (aripa dinspre Piața Unirii) cu destinație turistică;  readucerea la forma inițială a sălii de consiliu Traian Moșoiu (incluzând reamenajarea în formă de amfiteatru-semicerc a mobilierului) și consolidarea acoperișului acesteia; readucerea la forma inițială (dinaintea bombardamentului)  a acoperișului clădirii – aripa dinspre Piața Unirii, partea centrală și aripile laterale, precum și realizarea de reparații la întreg acoperișul clădirii, reabilitarea fațadelor exterioare și interioare, inclusiv a Turnului Primăriei.

Clădirea va reveni la forma inițială, proiectată de arhitectul Rimanoczy Kalman jr. în 1895 și finalizată în 1904.

 

Diana Maria Danciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *