fbpx

Începând cu 16 martie, Primăria Oradea restricționează o parte din activitatea cu publicul, în scopul limitării aglomerației

evenimente oradea spectacol teatruMăsuri preventive!

 

15 Martie 2020

12:45

Având în vedere situația legată de apariția primului caz de coronavirus în județul Bihor și necesitatea de a lua măsuri pentru a limita infectarea populației, Primăria Oradea a luat câteva decizii care se vor aplica începând de Luni, 16 Martie, pentru o perioadă nedeterminată, în funcție de evoluția și reglementările de la nivel național.

Centrul pentru relații cu publicul rămâne deschis de Luni până Joi între orele 07:30 – 18:00 și Vineri între orele 07:30 – 15:30, însă la ghișee NU se vor realiza operațiuni pentru care există canale alternative (online, email, internet banking sau prin corespondență), precum:

  • Încasarea impozitelor pe clădiri, terenuri și autoturisme
  • Încasarea amenzilor
  • Încasarea chiriilor și redevențelor
  • Depunerea declarațiilor fiscale pentru clădiri și terenuri
  • Depunerea petițiilor/sesizărilor

Celelalte operațiuni din Centrul de Relații cu Publicul sau de la Serviciul Stare Civilă se vor face cu restricționarea numărului de persoane și în condițiile în care se păstrează o distanță de minim 1,5 metri față de celelalte persoane, în Piramidă accesul publicului fiind restricționat la maxim 25 de persoane o dată.

Accesul cetățenilor se va realiza doar pe poarta dinspre strada Primăriei.

Celelalte porți de acces în clădirea Primăriei vor fi închise.

Relația cu publicul se va realiza strict în spațiile de la parterul instituției.

Se restricționează accesul publicului la restaurantul din incinta Primăriei, accesul urmând să fie permis doar angajaților instituției.

Toate consultările publice din perioada următoare vor fi amânate, cetăţenii urmând să trimită propunerile pe e-mail.

În condițiile în care starea de urgență va impune și alte restricții, acestea vor fi comunicate.

Municipalitatea roagă cetățenii ca în această perioadă să evite prezența la sediul primăriei, doar dacă au probleme care nu pot fi amânate și recomandă să folosească celelalte mijloace de comunicare, respectiv prin telefon la numărul
0259/437.000, fax 0259/437.544, e-mail primarie@oradea.ro, aplicația pentru dispozitive mobile Oradea City Report.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *