fbpx

Incepe Cupa Ligii la Fotbal

fotbal sursa foto techradar punct comCupa Ligii de Fotbal, competiție reinventată de Liga Profesionistă de Fotbal din România, programează, în această săptămână, meciurile din turul preliminar și faza optimilor de finală.

 

15 Iulie 2014

19:31

Miercuri, 16 Iulie 2014, de la orele 18:00, pe stadionul Giulești, Rapid București joacă alături de CSU Craiova. Cu începere de la orele 21:00, la Târgu Mureș, ASA, din localitate, întâlnește CSMS Iași.

Rezultatul celor două confruntări este important pentru turul preliminar și vor fi transmise în direct de Look TV, respectiv Look Plus.

Vineri, 18 Iulie 2014, vor avea loc primele întâlniri din faza optimilor de finală, ale Cupei Ligii. De la orele 18:00, Viitorul Constanța întâlnește FC Botoșani, iar de la 21:00, FC Brașov „se luptă” cu Astra Giurgiu. Ambele partide vor fi televizate de Look Plus.

Sâmbătă, 19 Iulie 2014, în meciurile cu numerele 3 și 4 din optimi, de la 18:00, Oțelul Galați joacă cu Ceahlăul Piatra Neamț, iar de la 21:00, învingătoarea partidei dintre Rapid și CSU Craiova o va avea ca adversară pe Steaua București. Meciurile se pot vedea în direct, pe Look TV.

Duminică, 20 Iulie 2014, de la ora 18:00, învingătoarea disputei dintre ASA Târgu Mureș – CSMS Iași îi va avea ca adversari pe clujenii de la CFR. În schimb, de la orele 21:00, la Cluj Napoca, formația locală Universitatea întâlnește Petrolul Ploiești. Întrecerile pot fi văzute pe Look TV.

Luni, 21 Iulie 2014, în ultimele două partide din optimile de finală ale Cupei Ligii, la fotbal, de la ora 18:00, la Mediaș, Gaz Metan se va confrunta cu Pandurii Târgu Jiu, iar de la 21:00, la Chiajna, Concordia joacă cu Dinamo București. Și aceste două partide vor putea fi urmărite pe canalul Look TV.

După o pauză de mai mulți ani, Liga Profesionistă de Fotbal organizează din nou Cupa Ligii. Această competiție reunește la start toate echipele din liga I, dar, spre deosebire de primul eșalon fotbalistic, se desfășoară în sistem eliminatoriu.

 

Bogdan Stoica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *