fbpx

Informatii despre reconstituirea si intocmirea ulterioara a actelor de stare civila

buletin romanescActele de stare civilă pot fi refăcute în caz de pierdere, distrugere sau alte circumstanțe. 

 

14 Septembrie 2014

19:43

Reconstituirea actelor de stare civilă se realizează prin depunerea unei cereri în cazul în care documentele au fost:

  • pierdute
  • distruse în totalitate
  • dacă actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul sau extrasul de pe acel act

Întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă este posibilă tot prin depunerea unei cereri dacă:

  • întocmirea actului de naştere sau de deces a fost omisă ori refuzată, deşi au fost depuse actele necesare întocmirii acestuia
  • întocmirea actului de căsătorie a fost omisă sau refuzată, deşi a fost luat consimţământul soţilor de către ofiţerul de stare civilă

Cererea de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă, însoţită de documentele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale competente să întocmească actul.

Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanei, prin dispoziţie a primarului, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la emitere.

În cazul în care unul dintre exemplarele registrului de stare civilă este pierdut sau distrus, în totalitate ori în parte, acesta se înlocuieşte printr-o copie întocmită de pe registrul existent, care se certifică pentru conformitate de către ofiţerul de stare civilă.

Ciprian Costa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *