fbpx

„Intersectarea paralelelor”, expoziție de ceramică decorată în Cetatea Oradea

sursa: ghidulmuzeelor.cimec.ro

O expoziție cu iz tradițional.

 

12 Aprilie 2019

08:30

 

Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural, în parteneriat cu Déri Múzeum din Debrețin ne invită la expoziția „Intersectarea paralelelor. Memoria ceramicii populare maghiare în două colecții particulare”.

Ea cuprinde peste 400 de piese, pe care muzeul ungar le deține de la trei colecționari. Primul este Déri György, care și-a donat muzeului colecția de artă populară care provenea dintr-o vastă arie geografică a bazinului Carpatic, inclusiv din Transilvania. Colecția lui Dr. Sipos József (născut în Satu Mare) a fost cumpărată în 2005 de către orașul Debrețin, și a fost depusă la Muzeul Déri. Această colecție în întregimea ei nu a fost prezentată publicului larg, cu excepția unei expoziții de mică dimensiune. Colecția Dr. Bodi István (născut în Pecica, Arad) a fost achiziționată în 2007. Prelucrarea muzeografică a avut loc, dar până la momentul de față nicio piesă nu a fost expusă.

Obiectele provin din felurite zone, precum Vadu Crișului, Zalău, Turda, Deja, Baia Mare, Târgu Lăpuș, Baia Sprie, Tăuții de Jos, Bereg, Vama, Ținutul Sării, Corund, Ghindari, Ținutul Odorheiu Secuiesc, Scaunul Ciucului (Ținutul Ciuc) și Grozești (Oituz). Curatorii expoziției sunt dr. Habil P. Szalay Emőke, muzeograf la Muzeul Deri și Imre Zoltan, șef serviciu centre culturale la Muzeul Orașului Oradea.

Vernisajul expoziției este programat pentru Vineri, 12 Aprilie, ora 15:00, în Corp B, et I, Cetatea Oradea.

Adrian Pop

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *