fbpx

Investitii si reparatii in scolile si cladirile oradene

vulturul negru 2Administraţia Imobiliară Oradea (AIO) s-a asigurat că unităţile de învăţământ şi imobilele orădene vor fi supuse investiţiilor şi reparaţiilor capitale.

 

27 August 2014

15:08

Pentru anul 2014, AIO a avut un buget alocat de 15. 279. 710 lei, iar aproximativ 55% din această sumă a fost deja utilizată pentru a achita facturile încasate pentru investiţiile şi reabilitările imobilelor orădene.

Nu mai puțin de 1. 828. 700 lei au fost direcționați către şcoli şi grădiniţe. Principalele beneficiare ale fondurilor au fost Şcoala Gimnazială Nr. 11, Şcoala Gimnazială Nr. 16 şi Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”.

În prezent, sunt în curs de finalizare şi reparaţiile la Liceul Ortodox, Liceul „Emanuel”, Liceul „Onisifor Ghibu”, Colegiul Naţional „Iosif Vulcan” Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” şi Grădiniţa Nr. 23. Investiţii şi reparaţii au necesitat: Cetatea Oradea (Corp J şi Poarta de Vest), Baza Sportivă Ioşia, Palatul Vulturul Negru, Casa Armatei, Palatul Poynar şi  Palatul Stern.

Costul total al reabilitării/imobil se ridică la:

  • 563.136,08 lei –  Colegiul Naţional „Iosif Vulcan”
  • 534.662,86 lei –  Palatul „Poynar” (reabilitare faţadă, casa scării, înlocuire ţiglă)
  • 81.511,14 lei –  Sala Sporturilor „Antonio Alexe” (semnalizare incendiu)
  • 12.212,90 lei  – Grădiniţa Nr. 23
  • 80.600 lei – Şcoala Generală Nr. 11
  • 250.336,16lei – Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”
  • 822.120 lei – Casa Armatei  (reparaţii acoperiş şi faţadă)
  • 825.840 lei – Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” (Sala de Sport)
  • 1.092.443,28 lei – Palatul „Stern” (Restaurare faţade)
  • 1.597.924,76 lei –  Şcoala Generală Nr. 16
  • 1.721.118 lei – Baza Sportivă „Ioşia” (Reabilitare, Modernizare  şi Extindere)
  • 2.914.000 lei – Cetatea Oradea Corp J şi Poarta de Vest (amenajări interioare şi exterioare)
  • 3.184.168,72 lei – Palatul „Vulturul Negru” Oradea (parament exterior şi reparaţii învelitori

Cei interesați să afle mai multe detalii despre investițiile făcute sunt rugați să descarce fișierul Investitii AIO Oradea 2014.

Gabriela Zaica