fbpx

Jocurile amicale ale FC Bihor din aceasta iarna

fc bihor jucatoriFormaţia de fotbal fanion a judeţului, FC Bihor, şi-a definitivat programul meciurilor amicale din această iarnă.

 

10 Ianuarie 2014

08:03

Astfel, în cadrul şi după cantonamentul de la Băile 1 Mai, „roş-albaştrii” vor disputa nu mai puţin decât nouă jocuri.

Partidele vor aduce în faţa orădenilor adversari din toate ligile, printre care şi doi din primul eşalon, FC Botoşani şi ACS Poli Timişoara.

Primul meci este programat pe data de 26 Ianuarie 2014, în compania moldovenilor de la FC Botoşani, cel de-al doilea va avea loc două zile mai târziu, pe 28 Ianuarie, cu FC Hidişel (Liga a IV-a), iar cel de-al treilea, în ultima zi a acestei luni, pe data de 31 Ianuarie, tot în compania unei formaţii din liga a IV-a, Crişul Sântandrei. Aceste jocuri vor avea loc în cadrul cantonamentului.

În luna Februarie, pe data de 05, bihorenii vor întâlni liderul Seriei a V-a din Liga a III-a, Naţional Sebiş, pe data de 08, jucătorii orădeni se vor confrunta cu o altă formaţie din eşalonul al III-lea, CS Ineu, iar pe 11 Februarie, în Ungaria, la Gyula, vor evolua în compania celor de la CSM Rm. Vâlcea, ocupanta poziţiei secunde din seria vestică a Ligii a II-a.

Pe 15 Februarie, FC Bihor va întâlni pe teren propriu echipa prim-divizionară ACS Poli Timişoara, pe 19 Februarie se va confrunta cu CS Oşorhei, din liga a III-a, iar pe 22 Februarie, în ultimul joc de verificare, cu echipa de ligă a IV-a CSC Sânmartin.

Până la aceste jocuri însă, FC Bihor se va reuni pentru prima dată în acest an, Marţi, 14 Ianuarie, de la ora 10:30, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”.

Cantonamentul este programat în perioada 20 – 31 Ianuarie în Băile 1 Mai.

 

Florin Mihalca

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *