fbpx

Mese goale în ziua inaugurală a Pieței Comunei Paleu. VIDEO

producatori locali, piata comunei paleuSă vezi și să nu crezi. Uneori e bine să faci lucrurile la timp, altfel s-ar putea să nu mai vreo șansă. 

 

20 Martie 2021

17:39

Zilele trecute vă anunțam că, pentru prima dată, în Paleu se va deschide o piață în care producătorii locali să își poată vinde produsele.

Ca urmare că sunt puțin în afara orașului, la începutul pandemiei, s-a deschis un grup online dedicat locuitorilor din Paleu. În acest mod se puteau cumpăra de ale gurii de la oamenii locului, fără a mai fi nevoie să se coboare în oraș.

La un an distanță, când interacțiunea online și livrările au mers brici, locuitorii s-au organizat și au deschis astăzi, 20 Martie 2021, între orele 09:00 – 11:00, prima ediție a Pieței Comunei Paleu.

Au fost invitați să participe doar producători locali, cei care au putut oferi certificatul de producător. Fără gând de discriminare, produsele de import au fost interzise, de asemenea și „samsarii” care achiziționează fructe și legume din Piața 100 și le vând ca și când ar fi cultivate de ei.

A fost o condiție importantă, care merită apreciere, deoarece astfel li s-a oferit oportunitatea și românilor, bihorenilor să se bucure de rodul muncii lor prin participarea în această Piață.

Surpriza surprizelor, când am ajuns noi, la ora aproximativă 10:30, mesele erau mai goale. Am dorit și noi să ne cumpărăm una alta, însă nu mai era multă ofertă disponibilă. Din câte se pare, și spre bucuria noastră, în aproximativ 30 – 45 minute aproape toată marfa pregătită de producători a fost vândută! Parol, așa a fost! Ne-au confirmat asta atât organizatorii, cât și producătorii, implicit unii clienți cunoscuți nouă care se reîntorseseră pentru încă o rundă de „shopping” în aer liber.

Pe scurt: prima ediție a Pieței Comunei Paleu a fost un succes neașteptat! Producătorii au dus marfă în cantități „rezonabile”, dar s-a dovedit a fi prea puțină pentru numărul mare de participanți care au venit atât din comuna Paleu, cât și din Oradea.

Ne bucurăm că au fost oameni mai harnici ca și noi, care au reușit să cumpere „produse adevărate”, mai puțin plasticizate, proaspete, de calitate, direct din pământul dealurilor de lângă noi!

Primăria a jucat un rol important, nu o lăudăm pe nemeritate și nici nu am fost plătiți ca să facem asta. Aplauze merită întreaga echipă a grupului de Facebook Piața Comunei Paleu dar și toți locuitorii comunei Paleu, implicit producătorii și cumpărătorii care participat.

Acum, în final, vă scriem că mai jos puteți urmări video-ul live pe care l-am făcut, pe Facebook Evenimente Oradea, cu această ocazie. Și încheiem cu o veste foarte bună: urmează ediții săptămânale ale Pieței Comunei Paleu. Producătorii locali, din întregul județ, doritori să participe sunt rugați să îl contacteze pe consilierul personal al primarului Cristian Sferlea – Big, pentru detalii specifice, telefon 0746 237 312. Informații pot fi obținute și de la unul dintre inițiatorii acțiunii, Mihaela Erbașu, telefon 0745. 109. 048.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *