fbpx

Miercuri, lansare de carte despre înțelepciune, în Cetatea Oradea

sursa: Facebook

Incursiune în înțelepciunea biblică.

 

18 Martie 2019

16:30

„Cărțile sapiențiale” sunt o sursă de învățare vastă, puțin cunoscută pentru majoritatea. Cartea „Hochma – Înțelepciunea în cărțile sapiențiale”, a lui Claudiu Damian apare în fața cititorilor ca un compendiu de idei, adunate din literatura Sfintei Scripturi. Ea a apărut la Editura Presa Universitară Clujeană.

Mizând pe o analiză exhaustivă, corespunzătoare unei teze de doctorat (susținută în anul 2015), autorul face o analiză asupra civilizației orientale (egipteană, mesopotamiană, asiro-babiloniană, sumero-akkadiană, siro-feniciană), ajungând apoi la filosofia antică grecească şi încheind cu textul biblic, cu referire specială la textele cu conținut sapiențial. Tema înțelepciunii este analizată din trei perspective: înţelepciunea omenească, înţelepciunea personificată, întelepciunea – ca atribut Dumnezeiesc.

Surprinzător, cei care vor citi lucrarea vor putea descoperi că cele mai multe dintre citatele care vizează înțelepciunea sunt actuale pentru că surprind esențe pe care timpul nu are puterea de a le altera. Că ele pot fi folosite cu succes și astăzi și pot ajuta la dezvoltarea unui echilibru în lumea agitată în care trăim.

Volumul (cuprinsul său și introducerea pot fi citite AICI) va fi lansat Miercuri, 20 Martie, ora 18:00, în Cetatea Oradea, Corp E, etaj 1, sala de conferințe. Invitatul evenimentului va fi pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, preşedintele senatului Universității „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca, iar moderator va fi pr. conf. univ. dr. Miron Erdei, din partea Universității din Oradea.

Intrarea va fi liberă!

Ciprian Costa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *