fbpx

Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural ne aşteaptă cu expoziţii interesante

O bună modalitate de a petrece timpul liber, chiar la noi acasă.

 

13 Aprilie 2019

13:40

Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural propune o serie de expoziții ce vă stau la dispoziție, așteptând să fie admirate.

Expozițiile permanente sunt:

  • Biserici în palat – cercetări arheologice în Palatul Princiar
  • Istoria Pâinii
  • Istoria fotografiei orădene
  • Memorialul ”Rezistență și represiune în Bihor”
  • Expoziţia Monumente în mișcare – „Depersonalisation”, a artistului Cătălin Bădărău
  • Evoluția orașului Oradea în regimul comunist (1945 – 1989)
  • Expoziţia Episcopiei Greco – Catolice de Oradea – File de istorie
  • Expoziţia Bisericii Reformate Oradea
  • Expoziţia Episcopiei Romano – Catolice de Oradea

iar cele temporare:

  • Expoziția de artă fotografică „România – Repere Culturale” a artistului Tudorel Ilie – prezintă într-un număr de 50 de lucrări de artă fotografică de mari dimensiuni, cele mai importante repere culturale din cadrul patrimoniului cultural (inclusiv a celui tradiţional) tangibil şi intangibil al României (până la data de 06 mai 2019); – expoziție nouă
  • Expoziția „Intersectarea paralelelor. Memoria ceramicii populare maghiare în două colecții particulare” – obiecte din ceramică (cantă, cahle, ulcioare, castroane, farfurii etc.) din secolele XVIII-XX (până în 15 septembrie); – expoziție nouă
  • Expoziția „Tuşe de suflet” – cuprinde 14 tablouri realizate de Purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Bihor, Alina Dinu, realizate printr-o tehnică specială, cu ajutorul cuţitului
  • Expoziția „Zestrea Minarală a Maramureșului” – realizată împreună cu Muzeul Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare, expoziția cuprinde un număr de 61 de eșantioane minerale („flori de mină”) cu calităţi estetice deosebite (expoziție nouă)
  • Expoziția Palatul Cotroceni- Aquarela: cuprinde acuarele şi monotipii semnate de Anastasia Stoiciu, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, doctorand în Arte Vizuale și muzeograf cu o prodigioasă activitate la Muzeul Naţional Cotroceni;
  • Peceți identitare bihorene. Biserici ortodoxe construite în Oradea și Bihor între 1918 – 2018;
  • Expoziția „Fericitul Vladimir GHIKA – In spiritu caritatis – Desene”: cuprinde desene, gravuri și alte lucrări păstrate în „Arhiva Ghika” a Arhiepiscopiei Romano- Catolice București, realizate de Vladimir Ghika, fiu al principelui Ioan Ghika şi al Alexandrinei Moret de Blaramberg.
  • „Decenii de indiferenţă. Cetatea Oradea din pragul colapsului la măreţia de odinioară”, expoziţia fotografică cu etapele reabilitării Palatului Princiar şi a clădirilor adiacente

Parte a Muzeului Orașului Oradea este și Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea, aflat pe strada Primăriei, nr. 25. Muzeul este edicat evoluției comunității evreiești din aceste locuri de la primele consemnări documentare, precum și istoriei din timpul Holocaustului.

Porțile Muzeului Orașului Oradea – Complex Cultural sunt deschise de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Prețul unui bilet este 5 lei adulți și 3 lei pentru copii, elevi, studenți, pensionari. Taxa de ghidaj este 5 lei pentru grupuri de minim 10 persoane.

Adrian Pop

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *