fbpx

Noua vedetă a orașului Oradea: papagalul care rătăcește prin parc! FOTO

foto: Mihaela Secare

foto: Mirela Secare

Cine și-a pierdut papagalul să vină să și-l ia!

 

26 Noiembrie 2015

11:50

Mare zarvă în Oradea, mai ales pe rețelele de socializare. Avem o nouă vedetă în oraș. Într-adevăr este fotogenică, mereu aranjată, „îmbrăcată” cu bun gust, nu știm de studii și competențe, însă atrage privirile tuturor.

Nu e o persoană, ci un frumos papagal care a cam „fugit” de acasă, iar de aproximativ două săptămâni își petrece timpul în parcul din spatele centrului comercial Lotus.

Acum are și prieteni, cu care ia masa. Alături de porumbeii din această zonă a urbei, papagalul exotic se bucură de libertate.

Totuși, cum aerul e pe zi ce trece mai rece, ar fi recomandat ca pasărea să se reîntoarcă acasă, la stăpân(i), sau să ajungă într-un centru de îngrijire a păsărilor.

Evenimente Oradea a contactat atât Grădina Zoologică Oradea cât și reprezentantul Asociației „Milvus”, iar în perioada următoare cei specializați vor demara o acțiune de prindere a papagalului.

Mai jos aveți câteva fotografii. Dacă printre cunoscuții voștri se află vreo persoană care s-a trezit părăsită de papagalul din imagine, dați-i de știre. Oricum vă rugăm să distribuiți acest articol și pe Facebook-ul vostru astfel încât informația să ajungă la cât mai multe persoane, iar pasărea să fie salvată. Vă mulțumim!

 

Ioana Mădălina Ștefănică

foto: Mirela Secare

foto: Mirela Secare

foto: Mirela Secare

foto: Mirela Secare

foto: Mirela Secare

foto: Mirela Secare

foto: Mirela Secare

foto: Mirela Secare