fbpx

Oferă o felicitare în prima zi de școală și primești cadou o carte de la Cusăturile Bunicii

Handmade, din suflet.

 

28 August 2019

12:00

Felicitările handmade cu motive tradiționale pot fi o alternativă frumoasă la clasicul buchet de flori oferit cadrelor didactice în prima zi de școală. Cusăturile Bunicii ne propune să oferim în acest an un cadou inedit: o variantă unică de felicitări cusute manual, în tehnica tradițională punct în cruce.

Pentru a vă încuraja să oferiți, dar și să învățați să creați felicitări și cusături tradiționale, Cusăturile Bunicii, împreună cu Online Gallery vă oferă cadou cartea „Cusăturile Bunicii – decorațiuni cu motive populare” la fiecare comandă ce conține și o felicitare handmade.

Urmărind instrucțiunile din carte pas cu pas, cu puțin exercițiu și creativitate, puteți învăța să realizați chiar voi frumoasele cadouri handmade inspirate de tradițiile bunicilor noștri. Cusăturile tradiționale nu sunt greu de realizat, astfel chiar și cei mici vor putea realiza propriile cadouri pentru învățătoare, bunici sau părinți.

Un gest frumos sau un cadou cu ocazia începerii școlii nu trebuie să fie scump sau sofisticat pentru a fi apreciat, trebuie doar să vină din inimă și să conțină un mesaj sincer. Astfel, felicitările cu motive tradiționale pot fi personalizate la comandă cu mesaje scrise manual, care să ajungă la sufletul celor care le primesc în dar.

Din dor și drag pentru bunica și din dorința de a păstra vii tradițiile românești, Cami Droge a fondat Cusăturile Bunicii, un brand sub care lucrează accesorii, bijuterii și decorațiuni realizate manual. Cusăturile vechi românești, adaptate vremurilor moderne se află în centrul creațiilor ei realizate manual. Acestea prind viață prin fiecare împunsătură a acului, printre gândurile bune și dorul de tradiție.

Felicitările și decorațiunile Cusăturile Bunicii sunt cusute folosind tehnica tradițională românească „punct în cruce”, fiind un omagiu adus tradițiilor noastre și artei populare. Motivele tradiționale prezente pe veșmintele românești sunt reinterpretate pentru a decora felicitări unicat, realizate cu migală.

Cu ocazia acestui început de școală, profitați de această ocazie pentru a oferi cadouri frumoase și a învăța ceva nou.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *