fbpx

Periodic, în viața mea revine aceeași problemă. De ce?

sursa: Shutterstock

Situații care își cer rezolvarea.

 

15 Februarie 2017

19:30

Asemeni unui anotimp, viața are un caracter ciclic. Acum e iarnă, urmează primăvara, vara, toamna și din nou iarna. Lucrurile se întâmplă cu aceeași ciclicitate. Parcă pentru a da o nouă șansă. Să răsară celor ce n-au răsărit, să rodească celor ce nu au rodit și să se stingă ce e de stins.

Ciclic ne revin în viață parcă aceleași probleme. De ce? Pentru că nu le-am înțeles scopul și nu le-am rezolvat pe loc.

Ce e interesant e faptul că, pe măsură ce revine, aceeași situație, are un impact tot mai puternic. De ce? Din același motiv: pentru că nu le-am rezolvat.

Cu cât amânăm sau cu cât amânăm mai mult, situația se va înrăutăți până vom ajunge să îi înțelegem scopul. Adică chiar dacă noi refuzăm (conștient sau nu), ea oricum ne va învăța.

E asemeni bulgărelui de zăpadă: la început e mic, însă pe măsură ce se rostogolește tot mai mult la vale devine tot mai mare și mai greu.

Probleme pot fi de relaționare cu ceilalți, cu noi înșine, pot fi chiar de sănătate, la locul de muncă sau în familie.

La început poate nu ne dăm seama că e „ceva de rezolvat”, dar cu siguranță simțim că ceva trebuie făcut atunci când ajunge să ne dea o stare de neliniște, chiar să ne zdruncine.

Unele situații, emoții, trăiri sunt formate chiar de propria noastră ființă, în schimb altele se moștenesc de la părinți, bunici, străbunici…

Și teoretic, dar și practic, suntem rezultatul trăirilor și experiențelor lor. Părinții ne pot ajuta să fim foarte curajoși, să ne simțim bine cu noi înșine, ori să trăim o viață care să ne  fie ostilă, cu o stimă de sine scăzută, în care să nu ne regăsim.

Nu e cazul să-i condamnăm, ci e momentul să descoperim că totul se poate schimba printr-o simplă hotărâre, care ne aparține întrutotul.

Hotărârea e aceea de a vindeca rănile emoționale, moștenirile părinților, bunicilor, implicit pe acelea generate de propriile noastre experiențe și trăiri. Iar cea mai bună veste e că, odată vindecate, suferințele nu se transmit mai departe copiilor noștri. Așadar, un dublu câștig.

Cum ajung ele să ne afecteze și de ce, ce e de făcut pentru a ieși din cercul vicios… răspunsurile le puteți primi în cadrul seminariilor Recall Healing, din Martie 2017, de la Oradea.

Un specialist în domeniu, dr. Gilbert Renaud, va ține primul nivel de Recall Healing, acela care vă deschide porțile spre o lume a cunoașterii, autocunoașterii și vindecării fără medicamente și bisturiu.

Despre Recall Healing și dr. Gilbert Renaud găsiți mai multe info AICI, iar despre primul nivel al seminarului AICI.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *