fbpx

Poetul Alexandru Sfârlea se pregătește de lansarea unui nou volum de poezii

poetul alexandru sfârlea oradea foto Evenimente OradeaAnul ce vine ne aduce o nouă carte. 

 

27 Decembrie 2014

18:00

În primăvara lui 2015, poate chiar mai devreme, poetul și publicistul Alexandru Sfârlea anunță lansarea celui de-al doisprezecelea volum de poezii intitulat „Ținutul bucuriilor ascunse”.

Cu toate acestea, începând din luna Ianuarie 2015, vom putea citi din poemele incluse în această ultimă lucrare poetică și în revistele literare lunare „Luceafărul”, „Viaţa românească”, „Convorbiri literare”, precum şi în revista orădeană „Familia”.

Noutatea volumului este dată de faptul că în loc de „poezii”, creațiile vor fi denumite „sfârlezii”:

Sfârlezii, aparent, are o conotaţie de exhibare a unui anume orgoliu poeticesc. Eu îmi pun în textele pe care le scriu, de cele mai multe ori, chiar sufletul, spiritul cu a sa componentă pur estetică, pot spune că toată fiinţa mea. Mi se pare firesc să fie aşa, chiar dacă unii vor „zâmbi” cam… strâmb.
declară Alexandru Sfârlea pentru Evenimente Oradea.
Deși încă nu avem clar stabilită data, ora și locul prezentării acestei cărți de poezie, creatorul ei ne mai îndulcește așteptarea, spunându-ne că:
Sfârleziile sunt, de fapt, în prima parte – intitulată „Eu şi Policarp” – expresia identificării spiritual – etice cu un alt alter-ego decât cel de până acum, adică „Sing”. Textele, majoritatea, stau sub semnul trecerii inexorabile a timpului, a vieţii, fiind energizate, cred eu, de o anume tensiune emoţională nu lipsită de accente ludic – etice, dar şi aspru – nostalgice.
Cu toate acestea, cei care doresc să îl cunoască și mai bine pe Alexandru Sfârlea, pot cumpăra ultimul volum oferit publicului orădean sub titlul de „Nume și chip” de AICI.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

No Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *