fbpx

Polițiștii bihoreni Răzvan Schvarcz și Dan Făşie, campioni naționali la Judo! FOTO

FOTO_2_POLITISTI_BIHORENI_CAMPIONI_NATIONALI_LA_JUDOUn motiv de bucurie pentru județul Bihor! 

 

21 Martie 2016

12:22

În municipiul Deva, în perioada 15 – 18 Martie 2016, s-a desfășurat Campionatul Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne. 

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor a fost reprezentat de agentul şef adjunct de poliţie Răzvan Schvarcz şi de agentul principal de poliţie Dan Făşie, din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Răzvan Schvarcz a concurat în categoria 81 kg., iar Dan Făşie în categoria 73 kg., ambii în categoria de vârstă sub 35 ani. 

În prima zi a competiției s-au desfășurat probele individuale, iar aurul a venit de îndată în județul nostru, deoarece polițiști bihoreni au cucerit primul loc, învingându-și cu succes adversarii.

Apoi, în proba pe echipe, cei doi au și-au ajutat colegii să câștige tot medalia de aur și în această secțiune a concursului.

Poliţiştii bihoreni au avut principalul aport la câştigarea medaliei de aur pe echipe, prin acumularea maximului de punctaj în concursul individual.

informează Alina Dinu, purtător de cuvânt IPJ Bihor.

Însă veștile bune nu se termină aici. Ei au fost selectați să reprezinte România în Campionatul Mondial de Judo al Polițiștilor 2016.

Agentului şef adjunct Răzvan Schvarcz i-a fost acordat, pentru al doilea an consecutiv, titlul de „Cel mai tehnic judoka al competiţiei”. A câştigat până la această selecţie zece titluri consecutive de „Campion Naţional” al Ministerului Afacerilor Interne, iar în cursul anului 2015 a fost selectat să reprezinte România la Campionatul European de Judo al Poliţiştilor, şansă de care a profitat din plin, obţinând titlul de „Vicecampion European”.

Poliţistul Dan Făşie adaugă titlul de „Campion Național” obținut anul acesta lungii liste de trofee și medalii obținute de-a lungul carierei sportive. În cursul anului 2015, Dan Fâșie a obținut titlul de „Campion European” la Dresda, în Germania, fiind totodată, și „Campion Mondial”, în anul 2008 la Tripoli, în Libia, „Campion Balcanic”, în anul 2011, la Bucureşti şi „Campion Naţional”, desemnat în cursul lunii martie 2015, la Deva.

Un motiv de cinste și de mândrie pentru IPJ Bihor, dar și pentru fiecare dintre noi! Cinste lor, cinste campionilor!

Ioana Mădălina Ștefănică

FOTO_2_POLITISTI_BIHORENI_CAMPIONI_NATIONALI_LA_JUDO

FOTO_1_POLITISTI_BIHORENI_CAMPIONI_NATIONALI_LA_JUDO

FOTO_3_POLITISTI_BIHORENI_CAMPIONI_NATIONALI_LA_JUDO

No Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *