fbpx

Pompierii „au salvat” Sala Sporturilor

pompieri 2Acțiune în forță a pompierilor la Sala Sporturilor din Oradea.

 

20 Martie 2014

16:56

În decursul acestei zile de 20 Martie 2014, de la orele 09:30 pompierii orădeni ai Detașamentelor 1 și 2 au efectuat o acțiune comună de intervenție, de simulare a unui incendiu izbucnit în interiorul Sălii Sporturilor.

În cadrul exerciţiului a fost simulat un incendiu care a cuprins tribuna dispusă pe latura de vest a sălii, pe o suprafaţă de circa 250mp, iar ulterior s-a propagat şi la acoperişul clădirii, mai multe persoane fiind surprinse în interiorul imobilului.

transmite căpitanul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cristian Herțe.

Pentru „stingerea incendiului” au fost mobilizate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de lucru la înălţime, două autocamioane cu motopompă, echipajul de terapie intensivă şi un echipaj de prim ajutor. De asemenea zona a fost supravegheată de organele de poliție și jandarmi.

Pompierii militari au evacuat din interiorul clădirii inundate cu fum trei persoane intoxicate cu monoxid de carbon, acţionând simultan pentru localizarea focarelor şi protecţia zonei neafectate de incendiu. Victimele au fost predate ehipajelor medicale care le-au acordat primul ajutor.

Scopul acestei acțiuni a fost de:

  • verificare a fluxului informaţional – decizional în situaţii de urgenţă de amploare
  • verificare a modului de cooperare între forţele participante
  • antrenare a personalului de conducere a intervenţiei în organizarea, coordonarea şi conducerea acţiunilor
  • perfecţionare a pregătirii efectivelor în executarea operaţiunilor de stingere a incendiilor la astfel de obiective, salvarea şi evacuarea persoanelor, utilizarea instalaţiilor de stingere din obiectiv
  • asigurarea legăturilor de comunicaţii pe timpul desfăşurării acţiunilor de intervenţie
  • antrenarea personalului în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de acordare a primului ajutor persoanelor afectate

Ciprian Costa

pompieri 1

No Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *