fbpx

Pompierii orădeni au salvat viața unei bunici de 85 de ani!

smurd pompieriSunați-vă bătrânii, vedeți ce mai fac! 

 

24 Septembrie 2015

16:19

Chiar astăzi, 24 Septembrie 2015, în urma unui apel 112 primit la ora 13:10, echipajele Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea au pornit în trombă pentru a acorda ajutor unei femei în vârstă de 85 de ani. 

Conform celor transmise telefonic de apelantul care solicita sprijinul, victima se afla în apartamentul deținut pe bulevardul Magheru, striga după ajutor, ușa era încuiată, iar nepoata nu putea să intre, să îi acorde îngrijirile necesare.

Ajunşi la locul intervenţiei, pompierii militari  au pătruns, cu ajutorul scării culisabile, prin balcon, în apartamentul situat la etajul IV al imobilului, unde au găsit-o pe proprietară căzută în holul locuinţei.

Personalul SMURD-ului i-a acordat de îndată îngrijirile medicale specifice, ulterior bunica rămânând la domiciliu.

Cu această ocazie, Evenimente Oradea transmite mulțumiri și felicitări echipajelor de pompieri din județ, și nu numai, pentru munca dedicată pe care o desfășoară!

 

Ioana Mădălina Ștefănică

No Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *