fbpx

Premiul European pentru Orașe Accesibile

foto: Eugenia Abrudan

foto: Eugenia Abrudan

Un concurs în care și Oradea s-ar putea înscrie!

 

24 Iunie 2015

11:10

Comisia Europeană anunță organizarea competiției pentru atribuirea Premiului European pentru Orașe Accesibile.

Inițiativa a prins viață ca urmare a numărului în creștere de persoane cu dizabilități, dar și ca urmare a îmbătrânirii populației bătrânului continent. Din acest motiv, orașele sunt nevoite, dacă nu determinate, să-și ajusteze serviciile, fie că vorbim strict de transport public, astfel încât să fie cât mai accesibile cetățenilor.

Competiția oferă o oportunitate unică autorităților publice de a analiza punctele forte și punctele slabe ale orașelor lor în ceea ce privește accesibilitatea și de a lua măsuri pentru îmbunătățirea acesteia.

Premiile acordate sunt în număr de trei, cărora li se mai adaugă alte două mențiuni speciale pentru „Accesibilitate la locul de muncă” și „Orașe inteligente și accesibile”.

Înscrierile se pot face până la data de 10 Septembrie a.c., orele 24:00, concursul adresându-se orașelor cu peste 50.000 de locuitori. Ulterior, selecția se va face pe două nivele: național și european.

Desemnarea câștigătorilor va avea loc pe 07 Decembrie a.c., la Bruxelles, în cadrul conferinței anuale „Ziua europeană a persoanelor cu dizabilități”.

Un concurs în care și Oradea s-ar putea înscrie. Ar fi o modalitate de a ne evalua serviciile, dar și de a învăța de la alte orașe, din România și Europa, care sunt direcțiile și măsurile pe care le putem adopta pentru a ne bucura de un mediu adaptat nevoilor societății actuale.

Ioana Mădălina Ștefănică

No Responses

Leave a Reply to Elisabeta Holhos Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *