fbpx

Președinți noi pentru Cluburile Lions din Oradea. FOTO

bianca puscasConducători noi pentru „leii” orădeni. 

 

14 Iunie 2015

11:10

Hotelul „Elite” din Oradea a găzduit, la început de weekend, ceremonia de predare a ștafetei de conducere a cluburilor Lions (pentru domni) și Lions 22 (pentru doamne).

În compania audienței, Ionel Bungău, președintele clubului pentru domni, a trecut președenția în mâinile lui Cristian Domocoș, iar Dora Bota, președintele clubului pentru doamne, a înmânat-o cu drag prietenei noastre Bianca Pușcaș. Fiecare a primit, pe lângă titulatură, însemnele clubului, steagul reprezentativ și clopotul care deschide întâlnirile și evenimentele Lions.

Cei doi noi președinți își încep mandatul odată cu ziua de 01 Iulie 2015, continuând acțiunile menite să deservească comunitatea sub sloganul „We serve”.

În cadrul ceremoniei, președinții în curs și-au prezentat rezultatele mandatului lor, iar președinții ce le vor urma, au vorbit celor prezenți despre visurile și obiectivele pe care doresc să le împlinească în decursul anului ce îi așteaptă.

Clubul Lions s-a înființat în Oradea acum 17 ani, iar la nivel mondial este cea mai mare organizație de sprijin prin voluntariat din lume. Mai jos regăsiți câteva fotografii de la seara „lionistică”.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

lions 1`

lions 2

lions 3

lions 4

lions 5lions 6

lions 7

lions 8

lions 9lions 10

lions 11lions 12

No Responses

Leave a Reply to Adriana Constantinescu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *