fbpx

Profesorii de la Universitate vor fi platiti in functie de rezultate

universitatea din oradeaUniversitatea din Oradea a modificat grila de răsplătire financiară a profesorilor.

 

19 Iunie 2013

09:55

Luni, 17 Iunie 2013, a avut loc sedința Senatului Universităţii din Oradea, în cadrul căreia s-au dezbătut şi aprobat anumite probleme din viața acestei instituții.

Printre altele, s-a aprobat posibilitatea de a diferenția salariile în raport cu rezultatele obţinute la evaluarea performanţelor profesionale individuale înregistrate în 2012.

Acest act poate intra în vigoare din 1 Iulie a.c., astfel pentru personalul didactic se poate acorda un salariu diferențiat în cuantum de până la 5% din salariul de încadrare, fondul alocat în acest an fiind de 10% aplicat la fondul total de salarii a posturilor pentru funcţiile didactice auxiliare şi nedidactice.

Astfel, prin managementul structurilor se poate realiza o echilibrare între categoriile de personal.

Totodată, pentru a asigura continuitatea în coordonarea structurilor în care sunt temporar persoane în funcţii de conducere, Senatul a aprobat prelungirea perioadei  temporare a funcţiei de conducere până la 31 Decembrie 2013, din cauza restricţionărilor ocupării posturilor vacante.

Persoanele aflate în această situaţie beneficiază de drepturile salariale aferente funcţiei de conducere respective.

Contractele de muncă ale cadrelor didactice şi de cercetare din învăţământul superior includ realizarea unor standarde minime ale rezultatelor activităţilor, dar şi sancţiuni, dacă aceastea nu sunt îndeplinite.

În fişa postului cadrelor didactice, apare derularea activităţilor aferente postului ocupat și încadrarea acestora în standardele precizate în Procedură pentru evaluarea şi asigurarea calităţii cadrelor didactice şi a disciplinelor de studii, adoptată la Universitatea din Oradea.

O Comisie de Analiză se va ocupa cu acele cadre care nu şi-au depus fişa de autoevaluare sau care au obţinut un coeficient de evaluare mai mic de 60%. Comisia este formată din:

  • profesorul universitar dr. Mariana Mureşan (preşedinte)
  • conferențiarul universitar dr. ing. Simona Vicaş
  • conferențiarul universitar dr. ing. Livia Bandici
  • profesorul universitar dr. ing. Gheorghe Ionescu, ca reprezentant al sindicatului

 

Andrei Marcu