Programul Cimitirului și al piețelor de Sărbători
Ne facem cumpărăturile de Paște, ținând cont de program.
16 Aprilie 2020
12:00
Administrația Domeniului Public Oradea (ADP) anunță că, în perioada Sărbătorilor pascale, piețele orădene își vor modifica programul de funcționare astfel: Piața Rogerius, Piața Cetate, Piața Decebal și Piața Nufărul vor fi deschise Vineri și Sâmbătă, 17 – 18 Aprilie 2020, între orele 8:00 – 17:00, fiind închise doar în zilele de Duminică și Luni, 19 – 20 Aprilie 2020, prima și a doua zi de Paște.
Cimitirul Municipal Rulikowski nu va avea servicii cu publicul (nici înmormântări) Duminică și Luni, 19 – 20 Aprilie a.c. Sâmbătă, 18 Aprilie a.c., Biroul de programări înmormântări va fi deschis între orele 8:00 – 14:00. Începând de
Marți, 21 Aprilie a.c., Administrația Cimitirului va reveni la programul normal, și anume de Luni până Vineri, între orele 08:00 – 17:00, iar Sâmbăta, doar pentru programare înmormântări, între orele 08:00 – 14:00.