fbpx

Proiect de colaborare intre tineri din Norvegia si Romania

IMG_2409Activitate pentru sprijinirea comunităților de rromi din Bihor. 

 

06 Septembrie 2014

16:00

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile „Ruhama” a derulat în perioada 31 August – 05 Septembrie 2014 un proiect prin care s-a dorit promovarea voluntariatului civic și implicarea tinerilor în dezvoltarea comunitară și în deciziile care se iau pentru comunitate.

Cinci localități din județul Bihor (Avram Iancu, Diosig, Drăgești, Husasăul de Tinca și Ineu) au primit vizita unui grup de tineri norvegieni activi în Cosiliul Local al Tinerilor din Orașul Bergen. Aceștia s-au alăturat tinerilor rromi din aceste cinci comunități.

Oaspeții norvegieni, fiind obișnuiți cu mecanismul democratic de consultare a opiniilor lor în luarea deciziilor ce vizează dezvoltarea locală, au dorit să dezvolte și să implementeze un program de dezvoltare personală a tinerilor rromi în contextul realităților sociale, economice și culturale ale rromilor. Întregul program este orientat spre a stimula cetățenia activă a tinerilor în rezolvarea problemelor cu care aceștia se confruntă în mediul în care trăiesc.

Evenimentul de marcare a finalului campaniei a avut loc ieri, 05 Septembrie a.c, în sala „General Traian Moșoiu” a Primăriei Municipiului Oradea. Momentul a adus în fața publicului trei membri ai Primăriei Orașului Bergen din Norvegia, 15 membrii ai Consiliului Local al Tinerilor din Bergen, tineri rromi și nerromi din Bihor, dar și reprezentanții administrațiilor publice locale din mediul rural al județului Bihor. Tot la această întâlnire a mai luat parte și doamna Hilde Berit Eide, reprezentând Ambasada Regatului Norvegiei din București.

Adolescenții care au participat la acest proiect au organizat și un vernisaj de fotografie prin care au adus în fața celor prezenți imagini surprinse pe parcursul a 4 zile de seminarii și vizite de teren în cele 5 localități bihorene.

În cadrul evenimentelor publice de promovare a relațiilor bilaterale organizate în România, Primăria Orașului Bergen, prin reprezentanții săi, a decis stabilirea de relații bilaterale de parteneriat cu Fundația Ruhama din Oradea. Scopul colaborării este de a crește implicarea voluntară a tinerilor rromi în procesul de luare a deciziilor în Consiliul Local pentru dezvoltarea comunității locale. Totodată, Fundația Ruhama își propune, prin proiectele sale, să lupte pentru o societate în care oamenii se respectă, evoluează și duc o viață demnă.

Mai mult, în luna Martie 2015, un grup de tineri voluntari rromi din țara noastră va participa la schimbul de experiență în Bergen, acest lucru dorindu-se a fi o completare la ceea ce tinerii veniți din răcoroasa Norvegie au început în România.

 

Sebastian Ferchi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *