fbpx

Proprietarii cladirilor fara instalatii sunt rugati sa treaca pe la Primarie

instalatii priza curentApel către orădenii care locuiesc în clădiri lipsite de instalații.

 

12 Iunie 2013

17:14

 

La conferința de presă de azi, 12 Iunie 2013, reprezentanții Direcției Economice din Primăria Oradea au făcut un apel către persoanele care au clădiri declarate fără instalații în vederea verificării încadrării acestora.

Potrivit Codului Fiscal, cetățenii au obligaţia să depună declaraţii fiscale în termen de 30 de zile de la modificările care duc la recalcularea impozitului pe clădiri.

Proprietarii clădirilor declarate fără instalații care constată îndeplinirea condițiilor pentru încadrare la clădiri cu instalații, sunt așteptați să se prezinte la Primăria Oradea, la ghişeele 1 – 4 din Centrul pentru relaţii cu publicul pentru a depune o nouă declaraţie de impunere conformă cu realitatea

a declarat directorul economic Eduard Florea.

Dacă proprietarul clădirii declară că imobilul său este „cu instalații”, însă nu are nici un document care să ateste acest lucru, atunci impunerea se va face pe trei ani retroactiv.

Astfel de situații sunt foarte rare, deoarece asemenea investiții sunt de regulă costisitioare și prin urmare presupun un document de achiziție, de instalare sau de punere în funcțiune în baza căruia se acorda garanția de către firma executantă

a spus directorul executiv adjunct, Sorin Iacob.

O clădire cu instalații este dotată cu:

  • instalaţie de apă – dacă alimentarea cu apă se face prin conducte, dintr-un sistem de aducţiune din reţele publice sau direct dintr-o sursă naturală: puţ, fântână sau izvor în sistem propriu
  • instalaţie de canalizare – dacă este dotată cu conducte prin care apele menajere sunt evacuate în reţeaua publică
  • instalaţie electrică – dacă este dotată cu cablaje interioare racordate la reţeaua publică sau la o sursă de energie electrică – grup electrogen, microcentrală, instalaţii eoliene sau microhidrocentrală
  • instalaţii de încălzire – dacă aceasta se face prin intermediul agentului termic – abur sau apă caldă de la centrale electrice, centrale termice de cartier, termoficare locală sau centrale termice proprii şi îl transmit în sistemul de distribuţie în interiorul clădirii, constituit din conducte şi radiatoare – calorifere, indiferent de combustibilul folosit: gaze, combustibil lichid, combustibil solid, precum şi prin intermediul sobelor încălzite cu gaze/convectoare

Verificările tematice din acest an ale Compartimentului Inspecție Fiscală Persoane Fizice vor cuprinde și clădirile declarate fără instalații pentru străzile care sunt echipate cu rețele de canalizare menajeră.

 

Andrei Marcu