fbpx

Salonul Internațional de artă fotografică „Eurofotoart Stars” ajunge la ediția 2020

foto: Valentina Stan EFIAPp

Fotografii își etalează munca!

 

21 Aprilie 2020

10:30

 

Conducerea Asociației Internaționale „Euro Foto Art”, unică Organizaţie din lume cu statut de Membru Regional al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP), va organiza în acest an, sub auspiciile FIAP, ediţia a XII-a a  Salonului Internaţional de Artă Fotografică intitulată  „EUROFOTOART STARS”.

La această ediţie au fost invitați să participe membrii Asociației Internaţionale „Euro Foto Art” (AIEFA) din întreaga Lume, precum și Organizațiile Partenere ale acesteia din Asia, Europa și Orientul Mijlociu, cu colecții de câte 10 imagini, care nu au fost trimise pentru saloanele organizate de AIEFA, dar care sunt de o valoare artistică deosebită.

De asemenea sunt invitați să participe la această confruntare internațională și membrii Clubului Fotoreporterilor Bihoreni din cadrul Asociației Internaționale „Euro Foto Art”, precum iubitori de fotografiei din Oradea și județul Bihor.

Tematica Salonului Internațional este: Orașe ale Europei.

Participarea la salon este gratuită! Termenul de predare a imaginilor este 26 Aprilie 2020 pe adresa eurofotoart@gmail.com Informații sulimentare se pot obține și la telefonul: 0741 212 111.

Curatoriul Asociaţiei (format din critic de artă şi artişti fotografi cu experienţă în jurizări) va selecţiona topul de 105 imagini pentru Salonul Internațional „EUROFOTOART STARS”. Salonul Internaţional dedicat Zilei Europei, va fi vernisat prin Facebook în data de 08 Mai 2020, ora 18:00, de către artistul fotograf Ștefan Toth AFIAP, președintele AIEFA și directorul salonului Internațional.

Expoziția internațională urmează să fie vernisată fizic într-o dată care va fi comunicată ulterior, probabil după data de 20 Mai 2020, în Galeria „Euro Foto Art”, Centru Expozițional FIAP Oradea – Romania (Piața 1 Decembrie nr. 12), în cadrul ediției a IX-a a Festivalului Fotografiei Europene, organizat sub auspiciile FIAP de către Asociaţia Internaţională „Euro Foto Art”, și a manifestărilor Festum Varadinum 2020.

Lucrările vor fi prezentate în ziua vernisajului pe site-ul Asociației Internaționale. După vernisajul din Oradea Salonul va deveni itinerant, urmând a fi prezentat în mai mai multe Galerii de artă din Europa, Asia și Orientul mijlociu. Numele artiștilor fotografi care vor avea lucrări acceptate va apare pe afișul oficial al Salonului Internațional și vor fi publicate pe site-ul www.eurofotoart.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *