fbpx

Săptămâna viitoare: lansarea cărții „Românii din Crișana în Primul Război Mondial”

Invitație la lansarea unei cărți-document!

 

25 Octombrie 2018

08:19

Muzeul Oraşului Oradea – Complex Cultural anunţă lansarea volumului „Românii din Crişana în Primul Război Mondial. Documente – De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă”.

Volumul cuprinde studii istorice şi un mare număr de documente privind implicarea românilor din Crişana în lupta de emancipare naţională, de la Revoluţia din anul 1848 până la Marea Unire din 1 Decembrie 1918. Volumul este coordonat de către dr. Augustin Ţărău, muzeograf la Muzeul Orașului Oradea, iar colaboratorii săi sunt dr. Radu Milian, consilier în cadrul Arhivelor Naţionale – Serviciul Judeţean Bihor, şi dr. Mihai Georgiţă, directorul acestei instituţii.

Volumul a fost tipărit cu sprijinul financiar al Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte Bihor, din cadrul Consiliului Judeţean Bihor.

Lansarea va avea loc în data de 02 Noiembrie 2018, ora 17:00, în Sala de Conferinţe a Muzeului Oraşului Oradea, Corpul E, etaj I. Iubitorii de istorie şi cei interesaţi sunt invitaţi să participe la acest eveniment, încadrat în seria de evenimente dedicate Centenarului.

Adrian Pop

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *