fbpx

Sponsorizarile au adus o casa noua Pesterii Meziad. FOTO

Casa reabilitata meziad bihor pesteraMol România a sprijinit campania de reabilitare a unei vechi case țărănești.

 

20 Mai 2014

18:25

Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor cu ajutorul Mol România, programul „Spații verzi – 2014”, a reușit să salveze o casă de peste 100 de ani de la distrugere. Astfel, imobilul a fost mutat în apropierea intrării în Peștera Meziad și urmează a fi utilizat în scop turistic. Aici va funcționa un mic butic de suveniruri, un spațiu de informare dar și un birou administrativ.

Suma oferită de compania petrolieră este de 22.150 lei, însă banii nu au fost investiți doar în casa țărănească ci urmează a fi dirijați și spre organizarea unui festival, „Aventură și cultură în Pădurea Craiului”, ce va avea loc în luna August a acestui an. Manifestarea va fi condimentată de provocările unui traseu de tiroliană, via ferrata, școală de meșteșuguri, de țesătorie, picturi pe sticlă și multe altele. Totul va fi încununat de un concert de muzică folk.

De asemenea, fondurile puse la dispoziție vor fi utilizate pentru creșterea gradului de informare și conștientizare a 500 de copii și tineri care locuiesc în jurul Sitului Natura 2000 Pădurea Craiului, urmând a fi editată și o broșură despre această zonă. Mai multe despre peștera Meziad AICI.

 

Oana Haragoș

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *